P rimele garnituri noi de trenuri urmează să intre în circulație. Vor veni și prin județul Hunedoara și acesta este un eveniment unic în ultimii 20 de ani.
În România, pe calea ferată, urmează să intre în circulație primele trenuri noi achiziționate după mai bine de două decenii.
Este vorba despre 12 rame electrice interregionale Regio și InterRegio, achiziționate de statul român prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară.. Contractele vor avea o perioadă maximă de 60 de luni, iar trenurile vor circula pe cinci rute, respectiv: București Nord – Constanța, București Nord – Craiova, București Nord – Craiova – Timișoara – Arad, București – Brașov – Arad – Timișoara Nord, București Nord – Craiova – Petroșani.
Viteza maximă a acestor garnituri va fi de 160 km/h.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a cumpărat anul trecut de la compania Alstom Ferroviaria 37 de rame electrice. Valoarea contractului, care include și mentenanța pentru o perioadă de 15 ani, se ridică la un cost total de peste 2,4 miliarde de lei, iar finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile, în proporție de 85%, restul fiind de la bugetul de stat.
Trenurile sunt compuse din şase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere şi patru vagoane intermediare) şi asigură 351 de locuri pe scaune.
Diana Mitrache