Consumul de energie a crescut, din nou, pe fondul temperaturilor scãzute din ultimele zile. Grav este faptul cã România nu îsi poate acoperi consumul de energie, astfel cã s-a recurs la importuri.

Complexul Energetic Hunedoara functioneazã la capacitate maximã cu termocentrala Paroseni, în timp ce la Mintia, exisãt o problemã gravã la grupul 5. “La grupul 3 de la Mintia functionãm, grupul 5 în reparatii. S-a rupt o palã de la o elice si trebuie demontatã. La Paroseni functionãm complet”, a declarat Mihael Melczer, directorul general al CEH. CEH a vândut peste 6000 de MWh în ziua de duminicã. Consumul de energie electricã a fost, luni la orele prânzului, de peste 8700 de MW, în timp ce productia a fost de 8500 de MW. Tot cãrbunele a fost baza sistemului energetic national, energia electricã produsã pe baza cãrbunilor fiind de 2549 de MW, hidrocentrale – 2.228 de MW, centrala nuclearã de la Cernavodã – 1.370 de MW, turbine eoliene -123 de MW, panouri fotovoltaice – 199 de MW, biomasã – 47 de MW.

Cele mai mari cantitãti importate provin din Ucraina, 407 MW, Ungaria, 145 de MW,  si Serbia, 125 de MW. Reamintim faptul cã în luna ianuarie, CEH a contribuit la sistemul energetic national cu peste 158.000 de MWh.

Apel la solutia Tribunalului Hunedoara

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a fãcut apel la solutia Tribunalului Hunedoara prin care i-a fost respinsã solicitarea privind declararea insolventei. Tribunalul Hunedoara a respins, sãptãmâna trecutã, solicitarea CEH, însã a admis-o pe cea a creditorilor disjungând dosarul.  “Documentele privind înaintarea apelului la solutia de la Deva au fost semnate”, a declarat Mihael Melczer, directorul general al CEH. Dosarul încã nu a fost înregistrat pe rolul instantelor de judecatã. În schimb, se înmultesc solicitãrile creditorilor pentru declararea insolventei CEH.

Monika BACIU