Complexul Energetic Hunedoara este singura companie din România, care, în plină criză energetică, nu are profit. Asta, în condițiile în care prețurile sunt uriașe, iar sindicatele dau vina pe cei din conducere.

De altfel, pentru noua structură ce se va numi Complexul Energetic Valea Jiului, sindicatele cer oameni care să știe meserie.
Complexul Energetic Hunedoara are acum un
administrator special,
Cristian Roșu, de la PNL, un administrator judiciar, Emil Gros și un director general, Samuel Dioane, fost PSD, acum PNL. Dar sindicatele spun că politi-cul a adus și această
companie la faliment.
„Pe înțelegerea politică, în alianță, CEH ar fi revenit PSD. Au fost discuții ca să preia altcineva acest complex, dar noi i-am spus domnului ministru că, pentru noua companie este necesar să avem atât un management, un director execurtic cu viziune, cât și un CA format din oameni competenți. Știm că numirile se fac politic, dar cred că CEH sau noua entitate Complexul Energetic Valea Jiului, pentru a nu ajunge ca azi, trebuie să aibă un management performant și un CA cu oameni competenți”, spune a spus Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, sindicat reprezentativ în cadrul CEH.
Darius Cîmpean ar înclina balanța spre PSD, însă, recunoaște clar că vrea oameni competenți care să facă față.
„Noi nu am dat niciun nume. Am cerut ca noul
management să fie competent. Nu am discutat de nume, dar am discutat că, dacă nu vom avea un CA și un manager bine ancorat, s-ar putea să ajungem din nou în situația de acum a CEH. Nu e musai să fie PSD. Au existat niște discuții,
tentative de preluare, dar nu
s-au concretizat. Indiferent din ce zonă se va face numirea,
trebuie să aibă o conducere competentă și un CA care să aibă habar de ceea ce se întâmplă aici”, mai spune Cîmpean.
Cât despre cei doi de acum, sindicatele nu au cuvinte de laudă. Asta, pentru că funcționarea întregului sistem este defectuoasă.„Eu îi privesc la pachet, dar nu suntem foarte mulțumiți că nici pe noi nu ne bucură că termocentrala Parșeni funcționează o zi jumate pe săptămână. Am făcut negocierile și am avut discuiții cu ministrul și am acceptat să intre prevederile noul CCM de la 15 septembrie”, afirmă Cîmpean.
Sunt mine care lucrează pe 4 schimuri și au o productivitate mai bună, dar și abataje închise, iar Termocentrala Paroșeni
produce energie prea puțină.
Așa că concluzia este sigură: CEH este singura companie fără profit acum.
„Funcționăm la Lonea și Lupeni cu 3 schimburi. Nu s-a făcut nimic din partea administrației să se schimbe acest lucru. Asta înseamnă o producție mai mică, care ar putea să vină de la cele două sucursale. CEH, cu siguranță, este singura companie din energie care, în momentul de față, nu are profit este de neînțeles de ce nu s-a găsit soluția pentru a aduce cărbune din import, o cantitate – tampon care să poată fi folosită”, a conchis a spus Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, sindicat reprezentativ în cadrul CEH.
Diana Mitrache