R ămâne fără firul de cale ferată industrială ce vine de la Bărbăteni și trece prin Uricani. Vorbim despre Dănuț Buhăescu, primarul din Uricani, care spune că e realist, dar le-a cerut celor care vor dezmembra să îi lase locul așa cum cere legea.

Firele de cale ferată industrială urmează să fie scoase din terasament, iar discuțiile au ajuns și în biroul primarului de la Uricani. Aici, însă, edilul a pus și el condiții.
„Nu s-au apucat de demolat, că le-am cerut autorizație. E a lor, dar le-am cerut autorizație de demolare. Adică, în momentul în care ai demolat, nu lași acolo vraiște. Mie imi lasă ordine. Îmi spun ce operațiuni fac ei, ca să ia calea ferată. E o lucrare de demolare și sunt lucrări care trebuie autorizate”,  afirmă Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Primarul Buhăescu nu va accepta să îi rămână șanțuri adânci pe traseul căii ferate și afirmă că e de acord cu demolarea ei.
„Noi am rămas demult fără cale ferată. De ce ne ascundem după degete. Ce să cărăm pe ea? Ce să ne mai mințim? Ce să faci cu calea ferată?”, se întreabă edilul din cel mai vestic oraș al Văii Jiului.
Dar mizează pe asfaltare și pe infrastructura rutieră. „Vă dau o veste în premieră. Aștept, cel târziu de la jumătatea lunii viitoare, să înceapă organizarea de șantier, firma diu Gorj, care a câștigat licitația pentru modernizarea drumului, de la intrarea în Uricani, dinspre Bărbăteni, Până la intrarea în Valea de Brazi”, a conchis Dănuț Buhăescu.
Nu mai era nevoie de calea ferată și așa degradată, iar asfaltul va fi întins pe aproximativ 7 km de drum. Banii vin de la Compania de Drumuri Naționale și suma alocată pentru acest drum este de 7 milioane de euro, după cum afirmă primarul Buhăescu.
Diana Mitrache