Stațiunea Straja se modernizează constant, după ce administrația de la Lupeni a înțeles că este gura de oxigen a orașului. Acum, încep lucrările de asfaltare pe toate aleile, așa încât turiștii să poată circula în condiții bune, acolo.
Toate aleile dintre cabane vor fi asfaltate în acest an. Este o certitudine despre care vorbește primarul. Acțiunea a început cu un an în urmă, dar acum va fi finalizată.
„Anul acesta vom finaliza tot ceea ce înseamnă străduțele din interiorul stațiunii. Ele vor fi asfaltate în proporție de 100%. Anul trecut am reușit să asfaltăm cam 75%, iar anul acesta vom continua și vom avea toate străduțele din Straja cu iluminat nou-nouț, cu infrastructură, apă și canalizare”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Și, pentru că vin mulți turiști, și parcările vor fi reorganizate, așa încât, după asfaltare, să nu mai existe mașini abandonate pe artera rutieră.
„Anul acesta vom genera aproximativ 100 de locuri de parcare, asfaltate noi-nouțe și vom face în așa fel încât, în următoarea perioadă, în zonele în care, în anii precedenți, erau mașini, dar nu erau organizate parcările, acestea vor fi aranjate, așa încât, așa cum a zis poliția națională, să nu mai avem mașini pe drum”, mai spune primarul Lucian Resmeriță.
Gazul metan este și el în plan pentru ca aducțiunea să ajungă în stațiunea de munte. Sunt lucrări și în oraș, dar planurile administrației sunt să ajungă și în stațiunea de munte.

Diana Mitrache