P este 460 de mii de lei este valoarea amenzilor pe care comisarii Gărzii de Mediu din Hunedoara le-au dat la societățile comerciale care poluau sau nu aveau documente în conformitate cu acordul de mediu.

Cea mai mare amendă a fost de 50.000 de lei, pentru o firmă care avea ca obiect de activitate comerțul cu haine la mâna a doua.
Inspectorii de mediu au dat 27 sancţiuni contravenţionale, respectiv 6 avertismente și 21 amenzi în valoare totală de 464.500 lei.
Cea mai mare valoare a
amenzii a fost în cuantum de 50.000 lei și a fost aplicată
pentru lipsa autorizației de mediu pentru activitatea desfășurată. Este vorba despre un depozit de haine la mâna a doua.
„Din păcate, am găsit un operator care nu avea autorizație de mediu pentru activitatea pe care o desfășura și aici e vorba despre cei care importă textile second hand. Trebuie să se
autorizeze pe un sistem mai
complex, în sensul că, cei care importă haine second hand
trebuie să aibă și instalație de
valorificare proprie pentru deșeurile rezultate. Asta, pentru că ceea ce aduc nu e foarte bun în totalitate și atunci le asimilăm ca deșeuri. Iar ele trebuie
valorificate și nu trebuie să le găsim aruncate, sau vândute pe post de combustibil”, declară Dorel Bretean, șeful Gărzii de Mediu Hunedoara
Controalele au fost făcute timp de 3 luni, din 1 aprilie, până în 30 iunie, iar în acest interval au fost făcute nu mai puțin de 275 de inspecţii.
Au fost vizați operatorii economici care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului
şi se supun procedurii de
reglementare.
Cei amendați, spun
inspectorii de mediu, nu au respectat prevederile de mediu, ori inspectorii au descoperit că nu gestionau corespunzător deșeurile deținute sau generate în urma desfășurării activității.
Unii nu aveau deloc autorizație de mediu pentru activitatea desfășurată, iar o altă problemă a fost depistată la depozitele second hand de haine, unde inspectorii au identificat deficiențe în gestionarea deșeurior textile.
Diana Mitrache