Universitatea din Petroșani prioritizează modernizarea educației, cercetării și infrastructurii
Rectorul Universității din Petroșani, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai, a subliniat importanța adaptării instituției la evoluțiile moderne din educație și cercetare.
„Universitatea noastră are permanent nevoie să țină pasul cu tot ceea ce înseamnă modern în educație și cercetare. Sigur că putem aduce în continuare aparatură de înaltă tehnologie pentru cercetare, atât în cadrul granturilor naționale, cât și pentru soluționarea unor probleme tehnice ale firmelor, întreprinderilor sau companiilor. În ultimii ani, aceste entități se îndreaptă tot mai mult spre noi, după ce am demonstrat potențialul universității de a oferi soluții de cercetare și rezolvare a unor probleme concrete”, a declarat rectorul Universității din Petroșani.
Prof. Mihai a precizat că activitatea universitară nu se limitează la domeniul minier, ci include și ingineria mecanică, construcțiile, automatica, transporturile și alte domenii.
„De asemenea, avem nevoie de soluții pentru reducerea consumurilor energetice și continuăm să scriem proiecte care să obțină finanțare, cu scopul de a reduce costurile cu utilitățile, în special cu energia electrică și gazele, și de a crea condiții mai bune de trai pentru studenți și cadrele didactice”, a adăugat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai.
Modernizarea infrastructurii reprezintă, de asemenea, o prioritate pentru universitate.
„Ne concentrăm pe întreținerea și renovarea căminelor și cantinelor, dar și pe crearea de spații moderne pentru studiu și cazare. În plus, așteptăm finanțarea pentru construirea unei baze sportive, care ar reprezenta o realizare majoră pentru comunitatea universitară, dacă ar fi susținută de Compania Națională de Investiții”, a spus prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul UPET.
Monika BACIU