A m selectat în această pagină câteva din evenimentele sportive întâmplate în Sportul Văii Jiului, în urmă cu „ani rotunzi”, jubiliari, pe care vi le prezentăm în rândurile ce urmează.

40 DE ANI (1983)
SORINA COSTACHE REVIGOREAZĂ TENISUL
Într-un moment în care tenisul de câmp din Valea Jiului intrase într-un con de umbră, iată că o sportivă din Lupeni reușește un titlu național la categoria 17 – 19 ani. Sorina Costache, elevă în clasa a XI-a la Liceul Industrial, nr. 2 din Lupeni, se impune în competiția națională de la Satu Mare, printr-un succes absolut care îi aduce un titlu național.
35 DE ANI (1988)
A.S PAROȘENI VULCAN SPULBERĂ SIGHETUL…
Pregătită de antrenorul Petre Libardi, divizionara „B” A.S Paroșeni Vulcan care un excelent sezon de primăvară în campionatul din 1987 – 1988. În etapa a 21-a la stadionul de peste Jiul de Vest vine C.I.L Sighetul Marmației, cu care A.S Paroșeni face scorul etapei, 6 – 0! Golurile sunt marcate de Manea, Matula, Crăciun (3) și V. Păuna.
…IAR JIUL „DEMONTEAZĂ” TRACTORUL!
Daniel Timofte, Moromete și Ben. Popescu semnează cu golurile lor o victorie clară a Jiului în meciul cu Tractorul Brașov, 3 – 0, în aprilie 1988, în etapa a 22-a a Diviziei „B”, Seria a 2-a.
A fost o partidă dominată clar de echipa antrenată de Constantin Oțet, o echipă în care se conturau câteva talente locale, Cr. Florescu, M. Cristea, Baltaru, D. Timofte, Ben. Popescu, Ov. Dodu, Lasconi, V. Păuna, Krautil, M. Tudorache, Codescu, Ceacusta, I. Dosan, de unde se va alege nucleul de bază al Jiului în viitoarele stagiuni în Divizia „A”.
ARCAȘII
ANINOASEI ÎN LOTUL NAȚIONAL
Sfârșitul de aprilie 1988 aduce medalii arcașilor din Aninoasa, precum și selecționarea în echipa României a sportivilor Simona Cârstean, Simona Lămășanu, Dumitru Jega, Daniel Bogdan și Rocco Furdui.
20 DE ANI (2003)
UN DERBY DE „C” ÎN VALEA JIULUI
Acum două decenii, Valea Jiului avea cinci echipe în Liga a III-a (Divizia „C”), repartizate în două serii. Într-un aprilie 2003 în Seria a 6-a s-au întâlnit într-un derby de Valea Jiului, Inter Petrila și C.S Vulcan, câștigat de gazde cu 3 – 0. Printre protagoniștii de atunci: Bobu, Kalai, Agapi, Pilea, Spânoche (Inter Petrila), Mârșava, Rujoi, Hlușmaniuc, G. Trestian, Miculescu (C.S Vulcan).
FRUMOCA PUNCTEAZĂ DE TREI ORI!
Tot în aprilie 2003 în etapa a 20-a a Diviziei „C”, Seria a 5-a, Minerul Lupeni – Petrolul Țicleni 6 – 1 (1 – 0), cu un recital Claudiu Frumoca (27 ani) care a punctat de trei ori în poarta gorjenilor. Printre coechipierii de atunci ai lui Frumoca, – Minerul Lupeni era antrenată de Mihai Basarab – îi amintim pe Dobra, Acs, Szoradi, Mugurel Radu, Marta, Cismașiu sau Tătârcă.