Un șofer a fost găsit încarcerat în mașină, de pompierii care au fost chemați să îl salveze. Omul s-a răsturnat pe șosea, la Lupeni.

„În această dimineață, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțată producerea unui accident rutier pe raza localității Lupeni. De urgență, spre locul indicat s-au mobilizat pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni cu o autospecială și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care au constatat faptul că în accident a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar conducătorul auto. Acesta, un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost găsit blocat în autovehicul. Echipajele operative au extras în siguranță victima care prezenta mai multe traumatisme. După acordarea îngrijirilor medicale, bărbatul a fost transportat la spitalul din Lupeni pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, a declarat Roxana Mateuț, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.
Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.