Vor fi formați 40 de profesori pe lună pentru a recunoaște elevii care consumă droguri, printr-un proiect comun al Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății și Agenția Națională Antidrog (ANA), spune Kallós Zoltán, secretar de stat în Ministerul Educației, în cadrul unei dezbateri din comisia de învățământ din Camera Deputaților, intitulată „Rolul educaţiei în combaterea consumului de droguri şi substanţe etnobotanice. Importanţa campaniilor de prevenire cu caracter permanent”, la care au participat reprezentanți ai Ministerelor Educației, Sănătății, Agenției Naționale Antidrog, ai Poliției, MAI, Birourilor de poliție școlară, deputați, reprezentanți ai părinților și elevilor.

“În momentul de față există în lucru, este aproape de finalizare
un protocol de colaborare un parteneriat între Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne, cu scopul principal de a se organiza sesiuni de formare adresate profesorilor, care să cuprindă noțiuni legate de principalele categorii de droguri, respectiv de semne ale consumului de droguri la adolescenți. Este foarte important acest aspect, deoarece din păcate, în continuare ne confruntăm cu o problemă, cea a numărului insuficient de consilieri școlari, respectiv de numărul insuficient de cabinete de medicină școlară. Considerăm că prin acest protocol și prin acțiunile care vor decurge din urma acestui acord se vor organiza sesiuni de formare în cadrul cărora cel puțin 40 de profesori vor fi formați lunar în fiecare județ, respectiv 140 de profesori în municipiul București. Vor recunoaște semnele consumului de droguri, pentru că din păcate și considerăm că ar fi o componentă foarte importantă, inclusiv includerea în formarea inițială a consilierilor școlari a unor elemente pentru a recunoaște aceste fenomene”, spune secretarul de stat, Kallos Zoltan.
Kallós Zoltán a recunoscut și că numărul consilierilor e prea mic și că mulți nu sunt pregătiți pentru a face față situațiilor în care elevii consumă droguri.
Monika BACIU