Municipiul Petroșani a împlinit 100 de ani și exact în ziua și la ora la care a fost citit pentru prima dată actul de
constituire, edilii de acum s-au întâlnit în ședință festivă. Au venit și liberalii de acum, iar discursul de atunci al primarului Petru Iacob a fost citit de primarul de acum Tiberiu Iacob.

Cu șampanie și fursecuri au fost întâmpinați oaspeții veniți din mai toate colțurile județului nostru, la ceremonia dedicată centenarului, ca oraș, al Petroșaniului. Sala cinematografului a fost plină de invitați și toți au putut vedea Petroșaniul de ieri și azi în 100 de imagini grăitoare. Și atunci, ca și acum, primar era un Iacob, așa că actualul primar a ținut să fie cel care să vorbească despre cei 100 de ani de istorie.
„Noi toți suntem contemporanii unui eveniment istoric. Localitatea noastră, în care au trăit și au muncit părinții și bunicii noștri, a împlinit 100 de ani de când a fost declarată oraș, iar astăzi se împlinește exact un veac de când Deciziunea semnată de Președintele Consiliului de Miniștri I.C. Brătianu a fost citită la Petroșani de secretarul de stat Gheorghe Tătărăscu. Ridicarea comunei urbane Petroșani la rangul de oraș cu consiliu a reprezentat un efort admirabil al primarului liberal de la acea vreme, Petru Iacob, al Guvernului liberal condus de I.C.Brătianu, precum și al secretarului de stat Gheorghe Tătărăscu, cel care a militat pentru realizarea acestui deziderat. Istoria dovedește, iată, încă o dată că, atunci când toate eforturile sunt conjugate spre un ideal comun, lucrurile bune se întâmplă”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani
Iar discursul de atunci al primarului Iacob a fost citit de istoricul Marian Boboc, cel care a dat glas unui
primar care a scris istorie la Petroșani.
„Înainte de deschiderea ședinței, vă rog să îmi dați voie ca, cu toată căldura inimii mele, să îl salut pe domnul ministru Tătărăscu, care, spre nemărginita noastră bucurie, se află în mijlocul nostru.
Este acesta un moment fără păreche, fără precedent, în
trecutul comunei noastre. Suntem și noi, petroșenii,
nespus de mândri, când știm, cu siguranță, că și noi ocupăm unb loc în inima dumneavoastra, alăturea cu Gorjul. Ca o paranetză, în acea vreme Tătărăscu era președintele Organizației PNL Gorj”, a declarat Marian Boboc, scriitor.
Dar acum, la Petroșani, au venit liberealii județului Hunedoara.
„Municipiul Petroșani își leagă indisolubil numele și evoluția de Partidul Național Liberal, partidul care, prin reprezentanții săi de la 1924, a fost artizanul transformării comunei urbane Petroșani în oraș, ceea ce a constituit punctul de plecare al dezvoltării ulterioare a acestei localități. Petroșaniul a devenit astfel primul centru orășenesc din Valea Jiului ”care să-i poată face înlesnirile comerciale, economice şi culturale, de care avea nevoie”, așa cum nota la acea vreme ziarul profesorului Nicolae Iorga – ”Neamul românesc”. A afirmat deputatul Vetuța Stănescu, președinta PNL Hunedoara.
Și, de la prezidiu, a vorbit și prefectul de acum.
„În acest moment de celebrare, ne reafirmăm angajamentul de a lucra împreună pentru binele Petroșaniului. Fiecare dintre noi are un rol de jucat în acest proces de transformare. Și este un drum care necesită curaj, angajament și solidaritate, iar eu, în calitate de Prefect al județului Hunedoara, îmi asum să fiu implicat, la fel ca și până acum, în ceea ce înseamnă sprijinul comunității. Este important ca guvernul să înțeleagă care este direcția administrației din Petroșani și să investească în
dezvoltare corect”,
a afirmat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Anul 2024 a fost declarat Anul centenarului municipiului Petroșani, iar manifestările au început în 4 ianuarie, ziua în care s-au împlinit 100 de ani de când a fost semnată decizia prin care a devenit oraș.
Diana Mitrache