U n proiect ambițios care va lega județul Hunedoara de celelate trei județe din regiunea de vest se dorește a fi implementat. Este vorba despre un traseu cicloturistic care
parcurge 32 de localități din județul Hunedoara și trei județe învecinate din Regiunea Vest.

Consiliul Județean Hunedoara a semnat parteneriate cu celelalte trei județe din Regiunea Vest: Timiș, Arad și Caraș-Severin, în vederea realizării unei piste de biciclete pe o distanță de 1729 de km care leagă județele, pe
teritoriul județului Hunedoara rețeaua însumând aproximativ 480 de
kilometri în Municipiul Hunedoara, Municipiul Brad, orașele Călan, Simeria, Geoagiu, comunele Băița, Bătrâna, Beriu, Boșorod, Bunila, Burjuc, Cerbăl, Dobra, Ghelari, Gurasada, Hărău, Ilia, Lăpugiu de Jos, Lelese, Luncoiu de Jos, Orăștioara de Sus, Pui, Rapoltu Mare, Râu de Mori, Romos, Sarmizegetusa, Sălașu de Sus, Șoimuș, Teliucu Inferior, Vălișoara și Zam).
„Traseul cicloturistic leagă principalele obiective de investiții finanțate prin PNRR C11 – Turism și Cultură, unde Consiliul Județean Hunedoara se poate mândri că a atras aproximativ 12 milioane de euro, materializate prin 2 proiecte în capitala Daciei, la Sarmizegetusa Regia: Terasa
X și Drumul pavat, 2 proiecte
în capitala romană a Daciei, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa – Intrarea în Forul lui Traian și Clădire cu spații muzeale, un muzeu la intrarea în sit, investiții privind amenajarea
caselor tradiționale din Ținutul Pădurenilor în comunele Lelese și Bunila, proiecte privind
promovarea prin digitalizare: Biserica de lemn din comuna Lăpugiu de Jos, cetățile dacice din Munții Orăștiei, Castrele romane Micia și Cigmău și nu în ultimul rând, Traseul
gastronomiei tradiționale hunedorene. Este primul proiect regional, în care sunt partenere cele patru consilii județene din Regiunea Vest și sunt convins că implementarea acestui proiect va duce la realizarea de noi proiecte care să contribuie la mai buna conectare, cunoaștere și implicit,
dezvoltare, a regiunii.”,
declară Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Calculată la un cost mediu estimat de 82.500 de euro pentru fiecare
kilometru de biciclete, suma alocată județului Hunedoara se ridică la aproximativ .. , din valoarea totală a proiectului de 142.642.500 de euro fără TVA.
Monika BACIU