V eterinarii din județul Hunedoara au depistat, din nou, pestă porcină în județul Hunedoara. Imediat au fost luate măsurile ce se impun, fiind vorba despre porci mistreți, dar specialiștii spun că situația trebuie menținută sub control, pentru că alfel, pericolul este foarte mare.

Trei cazuri de Pestă Porcină Africană au fost confirmate în prima lubnă a acestui an. Este vorba despre cazuri depistate la porcii mistreți de pe fondurile de vânătoare. Inspectorii
sanitar-veterinari spun că au aplicat în cel mai scurt timp măsurile care se impun pentru lichidarea rapidă a focarelor și astfel nu au fost confirmate focare de PPA și la porcii domestici în cadrul exploatațiilor ori gospodăriilor proprii ale populației sau în exploatațiile comerciale.
Potrivit unui comunicat remis presei, „DSVSA Hunedoara solicită sprijinul şi înţelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetăţenilor și a operatorilor economici
pentru respectarea măsurilor care se impun, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, au transmis reprezentanții instituției.
La nivelul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara au fost analizate un număr de 1.690 probe, dintre care 464 pe domeniul siguranței alimentelor și 1.226 pe domeniul sănătății animale. Toate, doar în prima lună a acestui an.
Tot atunci, inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara au
aplicat sancțiuni contravenționale de 112.500 de lei, pentru deficiențele
constatate în domeniul siguranței alimentelor și bunăstării animalelor.
Diana Mitrache