M ascații au descins joi dimineață, la casa familiei manelistului Nicolae Guță. Perchezițiile au avut loc într-un dosar de contrabandă și contrafacere cu bijuterii. Din casă au fost ridicate obiecte din aur, bani și cântare de măsură.

Potrivit IGPR, joi, 6 aprilie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 6 au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Hunedoara, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de contra­bandă și contrafacere.
Mascații au ajuns la casa nepoților lui Nicolae Guță din Petroșani.
În fapt, persoanele bănuite ar fi comercializat bijuterii, unele purtând însemnele unor mărci protejate. Vânzarea bunurilor se făcea pe o platformă de socializare.
În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate bijuterii, cântare electronice de precizie, documente ce atestă volumul vânzărilor și 3.700 de euro.
Bănuiții urmează a fi conduși la audieri, iar ulteriror vor fi prezentați magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și cintrafacere de către polițiști din cadrul Seviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă
principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Diana Mitrache
Imagini și video IGPR