R ețeaua a fost destructurată în urma unei operațiuni a procurorilor DIICOT – Structura Centrală, Secția de combatere a traficului de droguri. Gruparea de traficați era formată din patru tineri, aceștia fiind acuzați de trafic și trafic internațional de droguri de risc.

Șeful rețelei a cumpărat de la un dealer din străinătate cantitatea de aproximativ 2000 grame cannabis pe care, pe cale rutieră și prin intermediul firmei de transport internațional a expediat-o în România. După expedierea coletului cu droguri s-a îmbarcat la bordul unei aeronave al companiei ”Weizz Air”, cu destinația București, urmând să-și aștepte ”marfa”. Nu știa că toată operațiunea este urmărită îndeaproape de polițiștii antidrog. ”Din punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică rezultă că inculpatul a contactat-o telefonic pe coinculpata (n.r. o tânără din Petroșani), căreia i-a transmis că ”mi-a căzut pachetul ălălalt”, ”s-a umblat în el. La rândul său inculpata l-a sfătuit pe să nu mai efectueze demersuri în vederea aflării identității persoanelor care i-au sustras drogurile ”…E noroc bun! Ce să mai vezi din moment ce s-o umblat la cutie, e noroc bun!(….) Ghinion! N-ai ce să mai cauți, n-ai ce să întrebi că… faptul e consumat…..deci ați rămas golași”. Din același context rezultă că inculpata a avut cunoștință de conținutul ilicit al coletelor, modalitatea de transport al acestora, precum și de faptul că era previzibil că la un moment dat o să fie depistați ”te așteptai….spuneai tu că nu se știe când poate să cadă. Uite c-o căzut! ”. În aceiași zi, la ora 18:34, cei doi au purtat altă discuție telefonică ocazie cu care inculpata și-a manifestat indignarea cu privire la faptul că reprezentații firmei de curierat nu i-au livrat coletul la adresa din Petroșani, precum și îngrijorarea cu privire la cantitatea de cannabis sustrasă din colet și implicit faptul că nu mai obțineau profituri”, se arată în dosar. Anchetatorii au descins la locuința șefului grupării și au descoperit sume mari de bani, dar și la iubita lui în Petroșani, de unde au fost ridicate sumele de 15.500 lei și 6390 euro, sume care, conform probelor administrate în cauză provin din vânzarea drogurilor. Și mama tinerei a avut implicare în rețeaua infracțională. ”Astfel, în baza înțelegerii cu coinculpatul, inculpata a colectat și a depozitat la locuința sa sumele de bani provenite din vânzarea drogurilor introduse în România. De asemenea, l-a susținut moral cu privire la reușita săvârșirii faptelor (cumpărare de droguri, introducere pe teritoriu României, vânzare), în scopul obținerii de profituri. Tribunalul București i-a condamnat pe doi dintre membrii rețelei la pedepse cuprinse între 2 și 3 ani de închisoare cu executare. Tânăra din Petroșani a primit o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, dar sentința nu este definitivă.