Organizația AUR Petrila a primit zilele acestea sprijin de la vârful partidului, fiind gazda candidatului AUR la europarlamentare, Mihai Neamțu. Emanoel Andronache, candidatul AUR la funcția de primar al orașului Petrila spune că, Mihai Neamțu și-a manifestat tot sprijinul și susținerea sa și a echipei sale. L-am avut ca invitat la Petrila pe Mihai Neamțu candidat AUR la europarlamentare. A fost prezent în Petrila la o întâlnire cu candidații AUR la Consiliul local, simpatizanții AUR petrileni apoi la biserica baptista Sfânta Treime din Petrila, iar apoi a fost să vadă casa memoriala a lui ID Sârbu. A venit în dublă calitate: atât de candidat AUR pentru Parlamentul European, dar și ca susținător al candidatului AUR Emanoel Andronache la Primăria Petrila și a echipei sale de consilieri locali”, a declarat Emanoel Andronache, candidatul AUR la funcția de primar al orașului Petrila.

Potrivit candidatului AUR la Primăria Petrila, campania electorală printre petrileni se desfășoară extraordinar, echipa AUR este primită foarte bine de oameni, iar expresia cea mai întâlnită a petrilenilor este: “nu mai votă nici PSD nici PNL! Abia după ce auzim aceste cuvinte reușim și noi să ne prezentăm programul AUR pentru Petrila!”