T imp de două zile, județul Hunedoara a găzduit cea de-a treia reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Tranziție Justă 2021-2027.

Întâlnirile de lucru au loc în municipiul Hunedoara, cu
participarea secretarului de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Andreea-Anamaria Naggar, a unor înalți reprezentanți ai Comisiei Europene, a membrilor Comitetului de Monitorizare,
precum și a invitaților din județele Gorj, Dolj, Mureș, Prahova și Galați. Alături de Hunedoara, județele menționate anterior beneficiază de fonduri prin Programul Tranziție Justă
2021-2027.
În deschiderea evenimentului, președintele Consiliului Județean Hunedoara a vorbit despre situația în care se află județul Hunedoara și despre oportunitățile pe care le oferă la ora actuală. Județul Hunedoara, bogat în resurse și puternic urbanizat, și-a pierdut treptat industriile tradiționale care asigurau bunăstarea locuitorilor. Mineritul, siderurgia și sistemul energetic și-au redus considerabil capacitățile de producție. Prin Programul Tranziție Justă, județul Hunedoara are șansa de a înființa noi capacități de producție, bazate pe tehnologii înalte, de a dezvolta sectorul de cercetare-inovare, toate cu scopul de a asigura neutralitatea climatică, dar și de a pregăti personal specializat și de a crea noi locuri de muncă.
„Pentru noi, hunedorenii, fondurile europene în general și fondurile alocate prin Mecanismul European de Tranziție Justă, în special, nu mai reprezintă o speranță, ci o certitudine în construcția unei dezvoltări durabile a județului nostru. Suntem perfect conștienți de importanța atragerii banilor europeni și, tocmai de aceea, ne-am pregătit din timp și am elaborat documente strategice, astfel încât investițiile să fie coerente și integrate”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, în deschiderea reuniunii.
Prin Programul Tranziție Justă 2021-2027, județul Hunedoara dispune de 525,7 milioane de euro, fonduri care trebuie absorbite în anii următori. Județul Hunedoara este, de altfel, beneficiarul celei mai mari alocări prin acest program. Fondurile sunt destinate cu preponderență mediului de afaceri, dar și autorităților publice locale. De acești bani vor beneficia toate zonele județului afectate de monoindustrie: Valea Jiului, zona Hunedoara-Călan și Ținutul Pădurenilor, fosta zonă minieră Brad.
„Suntem pregătiți să utilizăm în mod coerent și integrat banii europeni, astfel încât să asigurăm generațiilor viitoare garanția accesului la formare și reconversie profesională, la noi locuri de muncă, să contribuim substanțial la creșterea calității vieții populației în aceste teritorii. Astfel, ne asigurăm, conform dezideratului european specific tranziției juste, că nu lăsăm pe nimeni în urmă!”, a mai precizat președintele Laurențiu Nistor în intervenția sa.
Consiliul Județean Hunedoara a cumpărat „Ansamblul Istoric Mina Petrila”, iar investițiile propuse se împart în două mari categorii: o parte destinată istoriei și tradiției mineritului în Valea Jiului – sub forma unui memorial al comunităților miniere din Valea Jiului integrate într-un circuit turistic, așa cum se întâmplă în alte foste zone miniere din Europa, iar a doua componentă este destinată investițiilor economice și atragerii de investitori.
În vederea implementării unor proiecte stringente, Consiliul Județean Hunedoara a realizat deja parteneriate cu:
•Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) în vederea realizării Centrului regional de formare profesională a adulților – Valea Jiului. La dispoziția Agenției au fost puse deja două clădiri în vederea transformării acestora într-un CENTRU ZONAL de FORMARE PROFESIONALĂ a ADULȚILOR, printr-o finanțare din cadrul Programului Tranziție Justă.
•Institutul Național al Patrimoniului (INP) pentru înființarea unui centru de colectare şi reciclare a materialelor de construcţie rezultate din demolarea și restaurarea clădirilor și monumentelor istorice; sursa de finanțare fiind prin PNRR – Economie circulară și creșterea eficienței energetice a clădirilor istorice din cadrul componentei Valul renovării.
• Totodată, Consiliul Județean Hunedoara are în pregătire documentația în vederea atragerii unei finanțări prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, pentru realizarea unui parc fotovoltaic – sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum.

Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara