Atenție, de unde luăm lumină!
Suntem cu totul acaparați de rețelele de socializare, iar asta încearcă să scoată în evidență și artistul Paul Șerban. În mijlocul Văii Jiului, aproape de confluența celor două Jiuri și…
Suntem cu totul acaparați de rețelele de socializare, iar asta încearcă să scoată în evidență și artistul Paul Șerban. În mijlocul Văii Jiului, aproape de confluența celor două Jiuri și…
Un bărbat din Petroșani a fost arestat o lună de zile, după ce, deși avea interdicție să se apropie de o femeie din Petrila, care i-a fost concubină, acesta a…
Minorul a fost mușcat de mâini și de picioare, de mai multe ori, și a ajuns la Urgența Spitalului Municipal Lupeni. Cea care și-a asmuțit câinele din rasa American Bully…
„Magneții” au fost descoperiți într-un atelier al EM Lupeni, în urma unei razii făcute de polițiști, tocmai pentru stoparea furturilor. Hoții, deși era în plină zi, încercau să fure bobinele…
Bărbatul care a provocat accidentul de pe șoseaua de centură a orașului Petrila era băut și nici nu avea permis de conducere. Omul a fost arestat, după ce unul dintre…
Cinci oameni au fost răniți într-un accident ce a avut loc pe șoseaua de centură a orașului Petrila. A fost nevoie de un echipaj de la descarcerare, iar unul dintre…
Un bărbat care fugea cu mai multe sticle de băutură a fost prins de un jandarm in timpul liber. Incidentul a avut loc la Petrila. „Omul potrivit la locul potrivit…
Mai mulți oameni s-au încăierat, pe o stradă din Aeroport, după ce un bărbat ar fi smuls plăcuțele de înmatriculare ale unei mașini. Doi dintre ei au ajuns la spital.…
Un tânăr din Petroșani este acuzat că și-a mutilat câinii, iar la domiciliul lui au astăzi percheziții. „Polițiștii au pus în executare, la data de 23 aprilie a.c., un mandat…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 28 de ani,…
Un bărbat din Petroșani în vârstă de 37 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, acuzat de comiterii infracțiunilor de vătămare corporală și tulburarea ordinii și…
Așa au considerat din hunedoreni angajați cu ziua la muncă de un gospodar din zona Bradului. Cei doi s-au întors pe timpul nopții la casa gospodarului și l-au furat. ”…
Polițiștii din cadrul Formațiunii de Investigații Criminale Hațeg au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Vața de Jos, bănuit…
Retromobil Club România, cu o tradiție de 27 de ani, organizează în acest an evenimentul Retro Parada Primăverii, un adevărat omagiu adus vehiculelor istorice. Evenimentul, ce va avea loc sâmbătă,…