Organizațiile de studenți basarabeni din România au venit, la finalul săptămânii care a trecut, la Petroșani. A fost un eveniment organizat de studenții basarabeni din Universitatea din Petroșani, iar gazdele de la noi au vrut ca întâlnirea să lămurească problemele acestei comunități care numără tot mai mulți studenți.

Campusul Universității din Petroșani a fost gazdă primitoare pentru președinții organizațiilor basarabenilor din alte centre
universitare mari din România. Tinerii, deși vorbesc aceeași limbă, au totuși probleme în țara noastră, așa că acesta a fost un bun prilej de a lămuri lucrurile și a găsi soluțiile potrivite.
Și, așa cum era de așteptat, întâlnirea a început cu intonarea celor două imnuri de stat.
„La Adunarea Generală a Tinerilor Basarabeni, care a fost găzduită de Universitatea din Petroșani, alături de colegii de aici, au venit reprezentanții celor 17 asociații pe care le avem în România. Au venit din Timișoara, Oradea, Galați, Iași, Cluj, București și din Petroșani. În România sunt foarte mulți studenți tineri, care își desfășoară activitatea academică aici și urmărim să identificăm provocările cu care ne confruntă, dar și să identificăm soluții. Dar ne dorim să facem și un schimb de cunoștințe, pentru că fiecare centru universitar are o specificitate aparte”, a spus Paula Bodlev, președinta Federației Tinerilor Basarabeni din România.
Basarabenii spun că au chiar posibilitatea să lucreze, lucru ce îi ajută, ei fiind agreați să presteze muncă 4 ore pe zi. Dar sunt și capcane, iar despre acestea au
vorbit la Petroșani. Iar ei primesc și o bursă de 900 de lei.
Basarabenii din București
au venit și ei le-au spus celorlalți cum e să fii studenți în
Capitala României.
„E complicat, dar prin prisma posibilităților pe care ni le oferă capitala, se merită, chiar dacă e haos în București. Noi încercăm să ne adaptăm. Dar pot să spun că am ales București pentru posibilitățile și oportunitățile de acolo”, a completat și Doina Crăciun, președinta Studenților Basarabeni București.
În ultimul timp, numărul de studenți moldoveni s-a mai redus, dar tot sunt aproximativ 15% din totalul studenților de la Petroșani. Așa că profesorii de aici sunt atenți cu doleanțele lor.
„Pentru noi este un moment de bucurie, pentru că suntem frați și faptul că dumnealor reușesc să dea o dimensiune culturală diferitelor aspecte ale vieții pe care le desfășoară la Petroșani, este un lucru care ne bucură. Îi încurajăm și le dorim succes! Îi primim cu inima deschisă, pentru că dorim ca, la Petroșani, comunitatea de studenți moldoveni să aibă o evoluție ascendentă”, a precizat prof univ dr ing habil Codruț Petrilean, prorectorul Universității din Petroșani.
Basarabenii spun că au constatat că aici au avantaje. Pe de o parte vorbesc aceeași limbă, au burse și locuri de cazare subvenționate în baza unui acord între România și Republica Moldova.
Așa că ei preferă domenii
precum: medicina, menagamentul și marketingul, acestea fiind cele mai căutate. Dar sunt mulți și inginerie, domeniu pe care îl studiază și cei care le sunt gazde la Petroșani.
Diana Mitrache