A ajuns fără îndoială, un ambasador al județului Hunedoara, cucerind toți cei 7 vulcani de pe 7 continente, iar județul l-a onorat acordându-i titlul de Cetățean de Onoare al județului Hunedoara. Este un titlu care îl obligă, așa cum
ne-a spus și nouă și nu a ezitat să le mulțumească public celor fără de care nu ar fi reușit. Dar planurile lui nu se opresc aici, pentru că vrea să cucerească toate vârfurile de munți din Uniunea Europeană.

Adrian Ahrițculesei a devenit Cetățean de onoare al județului Hunedoara. Performanța lui de fi primul bărbat din România care a cucerit toți cei 7 vulcani din circuitul cu același nume, i-a determinat și pe cei din administrația județeană să îi confere acest titlu de onoare. El este și cetățean de onoare al municipiului Petroșani, iar pe viitor, și-a luat angajamentul de a promova locul natal și mai mult. „Este o onoare să primesc acest titlu, sunt fericit că mi-am atins obiectivul meu. Pe viitor, voi încerca să promovez și mai mult frumusețile județului Hunedoara. Fără disciplină nu aș fi reușit. Spun asta, pentru că, așa ca în orice domeniu, disciplina e esențială. Mi-am făcut un plan de antrenament, m-am ținut de el, am făcut 5 antrenamente pe săptămână și cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-am îndeplinit obiectivul”, a declarat la Deva, Adrian, după ce i-a fost înmânat titlul.
Ca să ajungă până aici, Adrian a trecut un drum lung, greu și costisitor. Așa că acum a fost, încă o dată, momentul să le mulțumească celor care au crezut în el. „Fără ajutorul domnului Costel Avram și al echipei mele, din care face parte managerul meu Adrian Jurca, nu aș fi reușit să termin acest proiect. Așa că le mulțumesc încă o dată”, a spus Ahrițculesei.
„Am fost alături de el de la primul vârf, cel din Rusia, unde a fost în echipă cu Adrian Jurca. Apoi a parcurs toți cei 7 vulcani și mă bucur că am fost alături d eel de la început, până ce emoțiile au ajuns la Polul Sud, unde, la minus 35 de grade, Adrianavea de cucerit ultimul vârf. Emoțiile cele mai mari au fost când, într-o seară, chiar mergeam să fac mișcare, am primit mesajul lui, de pe un număr necunoscut în care scria: sunt Adrian. Am reușt!”, a declarat Costel Avram.
Dar planurile de escaladare a munților nu se opresc aici, așa că alpinistul intrat recent în elita mondială e agat pentru un nou proiect.
„Următorul nostru proiect este să facem un circuit al tuturor vârfurilor din fiecare țară membră a UE, inclusiv Elveția și Norvegia. Este vorba de 2 ani în care vom încerca acest circuit și anul aceasta sper să facem Mont Blanc, Portugalia și Spania, iar anul viitor sperăm să fie gata”, a adăugat Adrian Jurca, coechipierul lui Adrian Ahrițculesei.
Aventura sportivului din Valea Jiului Adrian Ahrițculesei, care a devenit primul bărbat alpinist român care cucerește cei mai mari 7 vulcani ai Platenei (după Crina Coco Popescu, prima femeie alpinist care deja a finalizat cu succes acest circuit și care este tot din Hunedoara), este un succes ce a fost anunțat în 18 ianuarie 2023.
Circuitul Seven Vulcanoes presupune esacaladarea celor mai înalți vulcani de pe cele 7 continente, iar Adrian a reușit să urce până acum pe Damavand – 5.609 m, în Iran, Mont Giluwe – 4.367 m, Oceania, Pico de Orizaba – 5.636, în America de Nord, Elbrus – 5.642 m, în Europa, Ojos del Salado – 6.893 m, America de Sud și în Africa – Kilimanjaro – 5.895 m.
Diana Mitrache