Corneliu Braia, viceprimar la Uricani, a murit
Viceprimarul orașului Uricani, Corneliu Braia a fost găsit mort în casă. Din primele date reiese că omul nu a răspuns la telefon și autoritățile au decis să forțeze intrarea în locuința acestuia. Era singur, spun apropiații, soția fiind plecată din localitate în această perioadă.
A fost găsit fără suflare și echipajele de intervenție au declarat decesul.
Corneliu Braia se afla la al cincilea mandat al său de viceprimar al orașului Uricani.