Reprezentanți ai Universității Petroșani au participat la
evenimentul România Viitorului, organizat de Ministerul Cercetării, Inovării si Digitalizării la Universitatea Politehnica București. România Viitorului își propune să extindă rolul regiunilor în ansamblul sistemului de cercetare, dezvoltare, inovare.

În contextul evenimentului, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est organizează o sesiune Demo Day în cadrul căreia start-up-uri românești vor prezenta produse și servicii inovatoare.
”România Viitorului lansează o
viziune curajoasă privind rolul cercetării, inovării și antreprenoriatului în societatea românească pe care ministerul își propu­ne să o susțină activ prin coordonarea agendelor de cercetare ale mediului
public și economic privat. Institute de cercetare, universități și companii s-au reunit pentru a realiza un schimb de cunoștințe, experiență și practici în
vederea dinamizării interacțiunii la nivelul eco-sistemelor de inovare românești”, arată UPET.
„România Viitorului este nu doar un eveniment în premieră, ci un punct de cotitură în paradigma cercetării și inovării românești și o declarație de asumare a unei transformări bazate pe un parteneriat solid între mediul public și sectorul privat, în plan intern și global.
Implicarea partenerilor de la Comisia Europeană și Banca Mondială confirmă încrederea că România se află pe drumul cel bun și avem toate șansele să devenim o voce puternică la nivel internațional. De asemenea, prezența Prim-Ministrului României, Nicolae Ciucă, este un semnal de susținere la cel mai înalt nivel,
demersul făcând parte din efortul
continuu al Guvernului de a promova parteneriatul public-privat pentru inovare și transfer tehnologic.
Ideea de a pune la aceeași masă
institute de cercetare, universități și
companii private este o parte esențială a mandatului meu de ministru, prin care cercetarea și inovarea devin motor
principal pentru dezvoltarea României viitorului. Un viitor mai bun, aici, acasă”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Monika BACIU