A u plănuit o ”combinație” care i-ar putea duce direct în pușcărie, după ce Tribunalul Timiș i-a găsit vinovați și i-a condamnat la pedepse cu suspendare. Procurorii pot face apel. Doi dintre cei trei tineri acuzați de trafic de migranți au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria opt indieni.

Cei trei tineri de 19, 20 și 21 de ani sunt din Petroșani, doi dintre ei vecini de bloc, iar în vara acestui an au fost ”cooptați” într-o rețea care se ocupă cu traficul de migranți. Unul dintre ei le-a spus celorlalți că ”are o combinație prin care fac bani mulți foarte ușor”. ”Inculpatul a precizat că împreună cu inculpatul (n.r. vecinul său), s-a întâlnit cu inculpatul care le-a propus o “combinaţie” despre care ştiau că este ilegală însă acesta din urmă i-a asigurat că nu există riscuri. Le-a furnizat o locaţie pe raza judeţului Timiș de unde trebuiau preluate mai multe persoane. Ajungând la locaţie, au observat că persoanele se aflau în câmp „tăbărând” şi urcându-se în autoturism. Aceştia erau de culoare mai inchisă, aveau un miros mai aparte şi nu vorbeau limba română. (…)
Inculpatul a mai specificat că pentru transportul efectuat trebuia să primească suma de 3000 lei”, se arată în dosar. Cei doi reușiseră să mai transporte în aceeași zi alți opt indieni și nu bănuiau că întreaga operațiune este supravegheată de la distanță de polițiștii de frontieră. O patrulă a oprit autotu-rismul pe DN59A, la aproximativ 1km de la ieşirea din Jimbolia. ”Cu ocazia controlului vehiculului, s-a constatat că în interiorul acestuia, pe bancheta din spate rabatată și în portbagaj, se află un număr de opt persoane de sex bărbătesc, de origine afro-asiatică care nu au putut prezenta documente care să ateste intrarea/șederea legală pe teritoriul României”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Cel care le-a propus să transporte migranți nu și-a recunoscut implicarea, dar percheziția informatică a arătat că minte. Anchetatorii au mai aflat că indienii veniseră cu avionul din India-Emiratele Arabe Unite-Serbia, cu intenția de a ajunge în țări din vestul Europei. Tribunalul Timiș i-a condamnat pe tinerii din Petroșani la pedeapse de 2 ani închisoare cu suspendare,
pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.