T ânărul de 15 ani din Gorj, care a violat un copil de 7 ani la Petrila a fost eliberat de judecătorii Tribunalului Hunedoara. Este primul caz de minor care este acum supravegheat cu brățară electronică și va sta la domiciliul părinților săi.
Potrivit unei decizii, instanța de la Hunedoara, „dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat pe o durată de 27 de zile, începând cu data de 9 februarie.2023 şi până la data de 7. martie 2023. Instanța impune inculpatului ca, pe durata măsurii arestului la domiciliu, să nu părăsească locuinţa, iar acesta are următoarele obligaţii: – să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; – să nu comunice cu persoana vătămată minoră şi părinţii acestuia, iar pe durata arestului la domiciliu, inculpatul va purta permanent un sistem electronic de supraveghere”.
Tânărul de 15 ani este acuzat de viol asupra unui alt copil de 7 ani din orașul Petrila și instanța a decis că, dacă va încălca cu rea-credinţă măsurile impuse, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Este primul caz în care un minor este monitorizat cu o astfel de brățară electronică la noi.

Diana Mitrache