Au rămas sute de pachete cu alimente ce vin prin programul comunitar al Uniunii Europene și care este destinat persoanelor aflate în dificultate.
La Petroșani, spre exemplu, la finele acestei săptămâni mai sunt încă 300 de pachete nedistribuite.

Zeci de aomeni, ce provin din familii sărace, ori au venituri mici, primesc acum alimente de la Uniunea Europeană. Distribuția acestora a început în 13 aprilie și, pentru cei care nu au reușit să le ridice înainte de Paști, acțiunea s-a reluat.
Potrivit celor de la Direcția Publică Locală de Asistență Socială, în data de 12 aprilie, a sosit la Petroșani transportul cu alimente. Este vorba despre două tiruri, de la Uniunea Europeană, ultima tranșă, cea de a VI-a, din cadrul programului care s-a derulat până în acest an.. Distribuirea pachetelor s-a oprit în perioada sărbătorilor, așa că acum mai sunt 300 de beneficiari care nu au ajuns să le ridice. Sunt așteptați să le ridice de la sediul DPLAS aflat în apropierea sediului Poștei din localitate.
Categoriile beneficiare sunt familiile și persoanele singure, beneficiare de ajutor social, membrii familiilor beneficiare de alocație pentru susținerea familiei și persoanele aflate în situații critice de viață, aflate în dificultate, vulnerabile.
Pachetele conțin 12 alimente de bază și provin de la producători din România: făină albă, mălai, paste făinoase,ulei, zahăr, orez, conserve din carne de vită, conserve din carne de porc, conserve pate de ficat de porc, borcane de compot de fructe și gem de fructe.
Proiectul finanțat prin POAD, beneficiază de un buget total de aproximativ 235 milioane euro. În anul 2021 au fost livrate alte două tranșe de alimente, în lunile februarie – martie și august 2021 – ianuarie 2022, cea de a patra tranșă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022.
Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a continuat și în 2023 să implementeze măsuri pentru sprijinirea persoanelor din categoriile vulnerabile, pentru care bugetul total alocat a atins pragul de 1,8 miliarde de euro.
Diana Mitrache