Șoferul a susținut că era în stare să conducă, n-a pus pe nimeni în pericol și nu i se pare că a băut atât de mult încât să fie în stare de ebrietate. Medicii care l-au examinat au arătat în fița de examen clinic că avea atitudinea neadecvată situaţional, era neliniştit, vorbea incoerent, era dezorientat temporal şi spaţial, cu reflex motor şi reflex de acomodare diminuat.
Șoferul în vârstă de 41 de ani, din Târgu Jiu, a fost prins de polițiștii rutieri din Hațeg în apropiere de municipiul Petroșani, pe DN 66. Pe lângă că abia se putea ține pe picioare, individul condusese camionul de la Târgu Jiu și până la Petroșani pe un drum alunecos, cu zăpadă, pe timp de noapte, prin Defileul Jiului. ”La data de 23.02.2022 orele 20:30 inculpatul a condus autoutilitara (…) fiind oprit la km 141 sensul de mers Hațeg- Petroşani. A fost a fost condus la Spitalul de Urgenţă Petroşani unde i s-a prelevat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, refuzând-o pe cea de-a doua probă. Conform buletinului de analiză toxicologică nr. 128 din 28.01.2022 emis de Serviciul de Medicină Legală Hunedoara, inculpatul a avut o alcoolemie de 3,01 g 0/00. (…) În favoarea inculpatului vor fi avute în vedere conduita procesuală şi faptul că este la prima abatere. În defavoarea sa se va reţine faptul că a condus pe un drum naţional european DN66. Conform declarației date în cursul urmării penale acesta a consumat alcool în cursul dimineţii apoi a decis să conducă autoutilitara pe traseul Târgu Jiu – Petroşani, respectiv Defileul Jiului traseu dificil şi sinuos, însă pe fondul certurilor telefonice cu administratorul societăţii s-a întors intenţionând să conducă pe acelaşi traseu în stare avansată de ebrietate pe timp de noapte (la ora 20 în 23 ianuarie condiţiile de vizibilitate sunt reduse. Se va avea de asemenea în vedere valoarea mare a concentrației de alcool în sânge de 3,01 g 0/00 valoare spre spectrul comei alcoolice”, se arată în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg. Instanța de judecată l-a condamnat pe șoferul inconștient la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare.