O femeie din satul Peștera a ajuns să fugă din propria locuință din cauza fostului iubit. Deși individul avea o concubină, nu și-a lăsat în pace fosta parteneră și o teroriza aproape zi de zi. Unul dintre motivele pentru care n-ar fi vrut să plece de la femeie era că nu mai avea unde locui.

”Reclamanta a arătat că cere evacuarea pârâtului din domiciliul său, anularea domiciliului la ea al pârâtului deoarece acesta foarte violent și o amenință că o omoară sau se spânzură dacă pleacă de la ea. Reclamanta a susținut că locuiește cu teamă, singură, iar pârâtul vine noaptea, îi sparge ușa, vrea să conducă mașina ei deși nu are permis de conducerea și este beat. A mai precizat că a fost urmărită de pârât și de concubina acestuia, că îi urmărește telefonul deoarece crede că vorbește cu bărbați, i-a spart telefonul, a dat cu pumnii în ușă, în mașină, în pereți. (…) Pârâtul a recunoscut că bea aproape zilnic, dar a susținut că știe ce face și că nu este adevărat că face scandal la două-trei zile. Totuși a recunoscut că între părți există frecvent discuții tensionate, în care insultele sunt reciproce și ambii ridică tonul. A recunoscut și că o mai amenință pe reclamantă și că aceasta se teme de el, iar când i se face frică ridică tonul la el, iar uneori chiar fuge de acasă. Cu toate acestea, a susținut că în ultimul timp nu a mai lovit-o”, se arată în dosarul de la Judecătoria Deva. În trecut femeia a depus mai multe plângeri împotriva fostului partener, dar l-a iertat de fiecare dată pentru a nu ajunge la închisoare. Judecătoria Deva a dispus emiterea unui ordin de protecţie împotriva individului și l-a evacuat din locuință.