Bibliotecarul din Petroșani a ajuns să facă istorie în lume, iar ziare europene au consemnat despre performanța lui în apele Rinului.

A înotat mai bine de o lună de zile, cu pauze noaptea, pe ploaie, vânt, ori în soare, a rămas fără motor la barcă, a trebuit să își ia ghid și a întâmpinat nu doar greutățile unui înot continuu. Dar ne-a făcut mândri să îl cunoaștem. Asaltul final, ultimii kilometri, i-a făcut în prima zi de toamnă, 1 septembrie.

Pe pagina de socializare a ținut zilnic legătura cu fanii și a povestit cum a petrecut fiecare zi de înot prin țările pe care le străbate Rinul.

În ziua cu numărul 47, ultima de înot, Avram Iancu a scris:

Se vede barajul. Da, dragii mei, barajul „Haringvlietdam” se vede! Da, linia de final se află în raza mea vizuală. Sentimentul și avântul pe care mi-l dă acest lucru este foarte puternic.

Azi, odată cu începerea toamnei, declanșez asaltul final, mă voi lupta cu ultimii km din traseu”.

Înotătorul nostru este aplaudat de români, dar și străini care apreciază efortul lui de a trece astfel fluviul și de a atrage atenția că România merită să intre în spațiul Schengen. Ziarul german „Kehler Zeitung” titrra în ediția de luni, 7 august 2023, pe suport de hârtie:SCHWIMMEN FÜR SCHENGEN (n.r. ÎNOATĂ PENTRU SCHENGEN). Iar televiziunile europene i-au dedicat scurte reportaje înotătorului din Petroșani.

Avram Iancu, sportivul bibliotecar la Petroșani a  traversat acum  Europa, pe Rin, de la vechiul pod din Constance (Germania) și până la vărsarea acestuia în Marea Nordului, în Olanda. Totul, pentru a le atrage atenția tuturor că România merită să intre în Schengen. El a plecat în 16 iulie în cursa pe Rin.

 

Diana Mitrache