E chipa Salvamont a României a fost premiată la Paris, pentru serviciul de salvare cu drone,
considerat un pionierat în domeniu și un sistem inovator absolut necesar în aceste timpuri. Echipa a fost reprezentată de Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu fiind cel care a luat premiul pentru România.
Premiul a fost
înmânat la Paris
în cadrul unui Congres internațional al
salvatorilor cu dronele. Delegația României, condusă de Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România și șeful Salvamont Gorj a primit premiul pentru Centrul de analiză a datelor, care folosește un soft special și preia
imagini cu drone, pentru indentificarea victimelor în diferite medii.
Proiectul „Dronele – noi perspective în
salvarea montană” a
fost susținut marți, 13 decembrie, de către Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România și Ciprian Zamfirescu, Digital Transformation & Innovation Manager în cadrul Vodafone România.
Aceasta descrie cele două soluții implementate în acest an de Salvamont România, cu sprijinul Vodafone, soluții unice la nivel mondial: asigurarea
semnalului de telefonie mobilă și internet în zonele montane izolate cu ajutorul unui sistem digital complex sol-aer (dronă, antena RF, mini-remorcă, antenă satelit) și Centrul Național de Analiză Date Salvamont-Vodafone – premieră mondială – realizat de Salvamont Romania și Vodafone Romania, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și al Serviciului Salvamont Gorj, unde sunt prelucrate fotogramele
capturate de drone. Aceste soluții s-au dovedit a fi un mare pas înainte în salvarea montană și un mod excepțional în care inteligența artificială și tehnologia de ultimă generație pot salva vieți.
Salvamontiștii români se bucură de o reputație foarte bună în rândul țărilor cu servicii de salvare montană și reușesc să mențină, încă o dată, această activitate „la înălțime”.
Diana Mitrache