P e DN 66, Defileul Jiului, în zona mănăstirii Lainici, a fost finalizată așternerea stratului de uzură pe sensul de mers Târgu-Jiu-Petroșani. Mai trebuie să fie montat doar parapetul despărțitor pentru parcare, iar lucrarea complexă din Defileul Jiului este acum gata, într-un final.

Drumarii au publicat, la finalul săptămânii trecute, primele imagini din Defileul Jiului, după ce au turnat
stratul de asflat și în zona lucrărilor din apropierea Mănăstirii Lainici. Săptămâna aceasta se finalizează toate lucrările de asfaltare. Mai rămâne de montat parapetele care delimitează zonele de parcare de benzile de circulație. Dramarii susțin că accesul în parcări se va face prin puncte bine stabilite pentru a nu mai încurca traficul rutier, ce se desfășoară pe DN 66, prin ieșirea direct în drum din fiecare loc de parcare. Până acum, pe toată lungimea șoselei au fost montate parapete de tip New Jersey sau de metal și pe versant, în zonele cu risc de cadere a pietrelor, s-au montat plase de siguranță și bariere de protecție.
A fost turnat covor asfaltic nou, iar lucrările s-au finalizat în 2019. Drumarii mai spun că, în zona dalelor de beton, a fost folosită o tehnologie nouă de armare cu plasă de oțel.
La ieșirea din defileu, în zona Vișina, a fost redimensionată parcarea care a fost utilată cu toalete, mobilier și sistem de iluminare, iar lucrările rămase de executat sunt în zona mănăstirii Lainici, unde va fi refăcută parcarea. CNAIR SA a solicitat reabilitarea sectorului de drum national DN 66, km 48+900 – km 93+500, în sensul aducerii la parametrii corespunzători, astfel încât acesta să se încadreze în normele rutiere europene, lucrare ce acum este chiar la final.
Diana Mitrache