Ca o pisică roșcată, dar ceva mai mare, un râs a fost protagonistul unei scurte filmări ce apare pe pagina celor de la Parcul Național Retezat. Este un exemplar frumos, iar rangerii au lăsat filmarea cu sunet, ca să ne arate frumusețea unui astfel de exemplar: un râs
autentic, poreclit de aceștia „fantoma din Parcul Național Retezat”, pentru sunetele pe care le scoate.

Pădurile de la noi sunt pline de exemplare ce merită să fie văzute de toată lumea.
Râsul, sau vânătorul iscusit nocturn, străbate suprafeţe mari, în zone inaccesibile omului, pe care îl evită precaut. Așa că o atfel de întâlnire a fost una excepțională.
Parcul Național Retezat, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva este situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara, iar aici au fost mereu surprinse specii sălbatice, de camerele amplasate în diverse locuri.
Parcul Național Retezat adăpostește un număr de 55 de specii de mamifere, peste 23% din mamiferele terestre ale Europei.
Diana Mitrache