A nchetatorii n-au reușit să afle cu exactitate ce planuri avea
recidivistul cu minorul în vârstă de
9 ani, pe care-l lipsise de libertate iar apoi l-a lăsat singur într-un oraș aflat la mai bine de 60 de kilometri distanță de casă. Înainte de a-l abandona, pușcăriașul l-a jefuit pe băiat de telefonul mobil și o boxă portabilă.

Potrivit anchetatorilor, recidivistul s-a mutat în cartierul în care locuia minorul undeva la sfârşitul lunii martie a anului 2020, deoarece s-a despărțit de fosta lui concubină. L-a cunoscut pe minor iar într-una din zile l-a abordat în fața casei sub pretextul că nu știe unde este o frizerie deschisă.
”Minorul l-a condus pe inculpat la frizeria din apropiere dar martorul (n.r. frizerul) a refuzat să îl tundă. (…) Minorul l-a condus pe inculpat la o altă frizerie, puţin mai departe de casă, dar în acelaşi cartier, care era închisă. În continuare, inculpatul i-a solicitat minorului să meargă cu el la o frizerie pe care, de această dată, o cunoştea inculpatul, şi mai departe de casa minorului, în apropiere de parc, frizerie care era de asemenea închisă. După ce au ajuns aici, inculpatul l-a chemat pe minor să meargă cu el cu un taxi, spunând că ştie el (inculpatul) o altă frizerie. În momentul în care taxiul în care se aflau a trecut peste un pod mare, minorul (…) i-a solicitat inculpatului să oprească taxiul (…) pentru că părinţii nu ştiau unde se află, dar inculpatul nu a fost de acord, spunându-i că „răspunde el”. Minorul a insistat că vrea să coboare din maşină, să meargă la nişte rude ale sale care stau în apropiere şi aceştia să o sune pe mama copilului să vină după el, să îl ducă acasă”, se arată în dosar.
Copilul a fost urcat cu forța într-un tren și dus în Teiuș, unde fiind stare de alertă a fost oprit de polițiști pentru verificări. Acolo le-a spus că a venit cu „băiatul său” pe relaţia Orăştie-Teiuş, pentru a se întâlni cu un prieten, iar apoi se întorc la Orăştie. ” În continuare, inculpatul i-a solicitat minorului telefonul mobil marca Samsung A10 model 2019 şi boxa portabilă de culoare neagră, pentru a asculta muzică şi a scos cartela minorului din telefon, lucru cu care copilul nu a fost de acord, deoarece ştia că aşa nu mai poate fi sunat de către tatăl său. Apoi, inculpatul i-a dat minorului trei lei şi l-a trimis la un magazin pentru a lua suc. După ce minorul a mers la magazin, inculpatul s-a întors la taxiul condus de martorul (…) şi plecat cu acesta. Când minorul s-a întors la locul unde îl lăsase pe inculpat, a văzut că acesta plecase şi i-a furat atât telefonul mobil cât şi boxa portabilă. Imediat, minorul a început să plângă şi a fost găsit de către organele de poliţie din cadrul Poliţiei TF Teiuş”, se mai arată în dosar. Individul este o persoană deosebit de periculoasă, are multiple condamnări pentru furt și tâlhărie iar în fața anchetatorilor n-a recunoscut infracțiunile comise. Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și 6 luni pentru furt. Instanța a stabilit că singura modalitatea de executare a pedepsei posibilă este detenţia.