Tot mai multe mașini electrice sunt pe străzile de la noi și, în Valea Jiului urmează să circule și autobuze de acest fel. Așa că
pompierii au început pregătitile pentru că stingerea incendiilor în aceste situații nu se face oricum.

Potrivit ISU Hunedoara, incendiile la aceste autovehicule se pot face prin scufundarea mașinii care ia foc într-un container cu apă, special construit în acest scop. Doar că nu avem așa ceva în dotarea detașamentelor de la noi. Dar pompierii fac pregătiri, pentru că trebuie să știe ce e de făcut în cazul în care iau foc aceste mașini.
Așa că, până atunci, cei de la ISU Hunedoara spun că intervin cu apă, atât cât este necesar, până se consumă electrolitul din bateria autovehiculului.
Aceste intervenții se realizează doar după ce a fost decuplată alimentarea principală a instalației electrice (de forță).
De menționat că imersia se poate realiza doar în cazul în care autovehiculul unde s-a produs incendiul se află în spațiu deschis, iar dimensiunile sale permit astfel de acțiuni.
Pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara sunt pregătiți și instruiți pentru stingerea incendiilor declanșate la autovehiculele electrice și participă periodic la ședințe de pregătire și instruire pentru intervenții în astfel de situații, inclusiv cu reprezentanți locali ai producătorilor de autoturisme electrice.
Diana Mitrache