”Saptămâna verde” este un program care se desfăşoară în perioada 22-26 aprilie la nivel național, are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare, organizându-se în baza unei planificări, la decizia fiecărei unităţi de învățământ.
”Suntem în cadrul ”Săptămânii Verzi” și ca de fiecare dată dorim să aducem un plus valoare în ceea ce înseamnă educația atât a preșcolarilor și până la elevii de liceu. Am avut chiar și studenți de la Universitatea din Petroșani. Am programat o serie de lecții deschise în cadrul ApaServ, unde am început cu stațiile de tratare Jieț, Taia și Valea de Pești și cea mai importantă stație de epurare din sistem, cea de la Dănuțoni. Anul acesta avem un record de peste 1000 de elevi care vor deprinde cunoștințe practice în ceea ce privește apa uzată pentru că știm că apa uzată de la Dănuțoni face parte dintr-o parte din apa de potabilizare din județul Gorj. Din acest motiv stația este una foarte importantă pentru sistemul de epurare al apei menajere”, a declarat Cristian Ionică directorul general al SC ApaServ Valea Jiului.
Cristian Ionică este bucuros să vadă interesul mare pe care atât copiii cât și însoțitorii îl au în ceea ce privește aceste lecții deschise.
”Copiii sunt foarte receptivi, de la cei mai mici la cei mai mari, atât părinții cât și cadrele didactice însoțitoare ne pun întrebări suplimentare față de ceea ce suntem noi pregătiți să spunem și acest lucru ne bucură”, a mai precizat sursa citată.
În cadrul acestui program, scopul ApaServ Valea Jiului, e de a fi parteneri în realizarea acestor activități educaționale, oferind un context semnificativ de experimentare, în care atât cadrele didactice, părinții, preşcolarii, elevii de gimnaziu și liceu, sunt încurajați să îşi manifeste creativitatea şi să îmbine, într-un mod atractiv, teoria cu aplicațiile acesteia în viata cotidiană.
Monika BACIU