B ucăți rupte de șină, traverse „coapte”, care pocnesc la o simplă apăsare cu piciorul și trenuri puse în pericol. Asta a arătat un angajat al CFR, în Defileul Jiului, acum, când tot mai multe incidente periculoase au loc pe calea ferată veche și degradată. De această dată, pericolul există în zona Defileului Jiului.

Potrivit imaginilor, o bucată de șină lipsește și doar o minune a făcut ca trenurile să treacă pe acolo cu viteză mai mică, așa încât niciunul nu a deraiat. Traversele sunt vizibil degradate și întreaga cale de rulare este un adevărat pericol. „O șină ruptă pe Valea Jiului era cât pe ce să provoace o deraiere a unui tren de marfă care circula pe secția 202. Este vorba de o magistrală intens circulată, iar dacă pe aici ar fi trecut un tren de călători producerea unei nenorociri ar fi fost de neevitat. Iar autoritățile, în loc să declare repararea
infrastructurii feroviare prioritate națională, nu știu cum să facă pentru a ține asemenea incidente departe de ochii lumii. Incidentul grav s-a produs joi dimineață (n.r. săptămâna trecută), în jurul orei 10,00, când mecanicul de locomotivă al unui tren de marfă care circula pe acolo a observat în fața sa ciuperca șinei ruptă și a frânat de urgență, reușind să oprească trenul înainte de a se produce o catastrofă. Dacă locomotiva apuca să intre cu viteză pe zona de șină cu ciuperca ruptă, nu ar mai fi putut fi evitată deraierea. Iar dacă în loc de marfar ar fi fost un tren de călători, care ar fi circulat, evident, cu o viteză mai mare, mecanicul de locomotivă nu ar fi avut timp să oprească înainte de a ajunge pe zona afectată”, se arată în materialul semnalat cu fotografii și video, de către Adrian Bărbulescu, în publicația Club Feroviar, din data de 24 martie 2023.

Și, tot în acest articol, mecanicii de tren arată că „un alt element care sporește  gravitatea incidentului este că el nu s-a produs pe vreo linie neinteroperabilă, ci pe secția magistrală 202, linie dublă electrificată pe care circulă foarte multe trenuri de călători, dar mai ales de marfă. Și numărul trenurilor direcționate pe aici va crește, odată cu începerea lucrărilor de modernizare la calea ferată Caransebeș-Timișoara-Arad, la care contractele, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au fost semnate la finele anului trecut”.
Pe secția de circulație Târgu Jiu-Petroșani-Simeria se fac în momentul de față lucrări de reparații la calea ferată.
Anul acesta, CFR SA va aloca 52,37 milioane lei în 2023 pentru reparații capitale pe liniile CF Bănița – Merișor – Crivadia și Bănița – Petroșani, după cum a mai scris Club Feroviar. Lucrările de reparații capitale/refacție se execută pe următoarele zone:
– între stațiile Bănița – Merișor (fir I), km 67+620 – 62+150;
– între stațiile Merișor – Crivadia (fir I), km 61+300 – 57+185;
– stația CF Merișor, km 62+150 – 61+300, liniile III (fir I) și II (fir 2);
– stația Bănița, km 67+620 – 68+000, desființare podeț CF km 67+820 și amenajare albie în paralel cu linia CF.
Și, pentru că tot sunt lucrări la cale, cfr Călători Anunță că „pentru efectuarea lucrărilor la infrastructura din stația Bănița, în data de 29.03.2023, la trenul IR 1823 București Nord – Petroșani – Simeria – Deva se va asigura transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe distanța Petroșani – Simeria – Deva. Totodată, pe distanța Petroșani – Simeria va circula suplimentar trenul IR 12823 Petroșani (plecare 21:35) – Simeria (sosire 23:31)”, se arată în comunicatul operatorului feroviar de stat.
Cel puțin două incidente grave au avut loc, în ultimele zile, pe calea ferată din România, după ce două trenuri au deraiat. În Defileul Jiului pericolul este la fel de mare.
Diana Mitrache
Sursa foto:
Club feroviar român