Patru persoane au fost salvate de salvamontisti dupã ce au fost surprinse de întuneric în zona de creastã a masivului Parâng.  Alarma s-a dat miercuri, în jurul orei 23, iar pentru gãsirea si recuperarea turistilor surprinsi de întuneric si ceatã au fost mobilizati salvatorii montani din Gorj. Cei patru tineri aveau probleme din cauza temperaturii scãzute, nu se puteau orienta în teren si riscul unui accident era ridicat. Salvamontistii au reusit sã gãseascã grupul, au fãcut o evaluare a problemelor medicale ale turistilor si apoi au demarat actiunea de recuperare de pe munte.  ”În jurul orei 2.30 salvamontistii si turistii au ajuns la locul unde îi astepta ambulanta salvamont, toatã lumea este în regulã. (…) Turistii au rãmas în zona cu semnal telefonic, au identificat si oferit indicii prin care Salvamont sã poatã deduce unde se aflã, au rãmas grupati, au încercat sã se protejeze de frig. (…) Au tratat situatia responsabil si nu au intrat în panicã”, spun salvatorii. În stare de alertã au fost si salvatorii montani din Parâng (Petrosani) pentru a interveni în caz cã li s-ar fi cerut ajutorul.

Maximilian Gânju