Încă de acum câteva săptămâni, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a anunțat că în cel mai vechi cartier al localității va fi realizat un loc de joacă modern. În cartierul Ștefan se vor realiza mai multe investiții pentru copii. 399.644 de lei este valoarea lucrărilor de amenajarea de parcuri, locuri de joacă. Parcul va avea gazon artificial, terenuri de sport, împrejmuiri ornamentale. În plus, se va amenaja și spațiul verde.

Sume importante de bani au alocat autoritățile locale de la Lupeni pentru modernizarea parcurilor din localitate. A fost o prioritate pentru edili, ca cei mici să aibă locuri moderne, curate în care să își petreacă timpul. Mai mult, în parcurile de pe raza municipiului Lupeni au fost amplasate ansambluri de joacă și cu rol educațional. În acest fel este stimulată gândirea celor mici.

Cosmin BACIU