Pandemia de coronavirus a schimbat, radical, viețile tuturor. Nimic nu mai este ca acum un an de zile. Inclusiv instituțiile și relațiile pe care acestea le-au avut cu partenerii internaționali au avut de suferit.

Spre exemplu, la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX Petroșani anul trecut toate proiectele internaționale au fost anulate. Partenerii nu s-au mai întâlnit face-to-face, ci au făcut-o în mediul online.

”Toate proiectele internaționale, concursuri și etc, au fost anulate din cauza pandemiei. Iar în ceea ce privește 2021, nu putem da un răspuns concret, având în vedere situația incertă in care ne aflăm tot din cauza Covid-19. Singurele proiecte concrete sunt câteva simpozioane la care vom participa cu lucrări științifice, simpozioane care vor avea loc online”, arată reprezentanții INSEMEX Petroșani.

Anul acesta, INCD INSEMEX Petroșani organizează cea de-a X-a ediție a Simpozionului Internațional pentru Sănătate și Securitate în Muncă (SESAM).

Eveniment, deja de tradiție pentru INCD INSEMEX Petroșani, se va desfășura în data de 18 octombrie 2021, fiind organizat cu suportul și cooperarea Universității din Petroșani și a Inspecției Muncii, desfășurându-se sub auspiciile Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Potrivit organizatorilor, în contextul pandemiei de CoViD-19, a X-a Ediție a SESAM se va desfășura în sistem online, pe o platformă special dedicată acestui eveniment . Participanții trebuie să transmită însă, în vederea înscrierii, lucrările de cercetare științifică până cel târziu la data de 1 iunie (abstractul) respectiv 15 iulie (documentul integral), urmând să primească acceptul de înscriere pe data de 15 iunie, respectiv 6 septembrie. Costul de înscriere este de 60 de euro/lucrare.

Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul SESAM 2021: https://sesam2021.insemex.ro

Monika Baciu