La intrebarea „ce a facut senatorul Cosmin Nicula pentru localitatea dumneavoastra?”, trei din cei sase primari ai Vaii Jiului s-au enervat instant, altul a facut o pauza lunga  inainte de a raspunde, iar altul a incercat sa-l inteleaga. Adica cele 10 angajamente, poreclite cele 10 porunci, ale senatorului PSD de Valea Jiului, Cosmin Nicula, nu au fost respectate.

O mare iubitoare a omului Cosmin Nicula, „baiat frumos si destept”, l-a votat cu toata increderea. Tanti Elvira, din Petrosani, str. Aviatorilor, este acum foarte suparata.

A fost de vreo trei ori pe la PSD Petrosani, in perioada sarbatorilor de iarna pentru a-i ura cele cuvenite, dar nici colegii de partid nu stiau ce sa-i raspunda intrebarii: cand vine? A fost invitat de social democrati, dar senatorul nu a onorat invitatia. „Cred ca e plin de

E-uri de Bucuresti si Deva de cand are functie mare” – ne-a declarat foarte dezamagita tanti Elvira, care a cazut in extrema cealalta.

Cosmin Nicula pare a fi foarte ocupat avand in vedere ca in campania electorala trecuta  a avut 10 promisiuni pentru Valea Jiului, numite de colegii sai „cele 10 porunci”, pe care probabil vrea sa le respecte, pe repede inainte, pana la alegerile de anul acesta. Pe baza acestor 10

porunci, Nicula a devenit senator al Vaii Jiului si, probabil, nu vrea sa se creada ca este „un pacatos”, care nu se tine de cuvant pana la sfarsitul mandatului.

Pentru ca am intrat in an electoral, am luat vrut sa aflam cate dintre aceste promisiuni si le-a respectat.

Cele 10 porunci /angajamente

1. Sistemul minier – resursa strategica a Romaniei. Minele raman deschise prin retehnologizarea procesului de productie si imbunatatirea conditiilor de munca.

2. Valea Jiului – zona de prioritate investitionala. Investitii directe din partea Guvernului Romaniei in infrastructura, economie si dezvoltare sociala. Atragerea de fonduri europene nerambursabile pe proiecte de dezvoltare zonala.

3. Parcuri industriale. Infiintarea a doua parcuri industriale: unul pe zona Petrila-Petrosani-Aninoasa; unul in zona Vulcan-Lupeni-Uricani.

4. Tarif social pentru energia electrica. Modificarea costului energiei electrice pentru populatie, prin introducerea unui tarif social.

5. Rechizite gratuite. Asigurarea gratuitatii totale pentru rechizite scolare, manuale si uniforme pentru toti elevii inscrisi in sistemul de invatamant obligatoriu.

6. Dezvoltarea sistemului sanitar. Deschiderea unei maternitati la Vulcan si asigurarea eficientei si functionalitatii in sectiile de primire urgente din toate spitalele Vaii Jiului.

7. Finalizarea drumului Campu lui Neag – Baile Herculane. Alocarea resurselor financiare pentru finalizarea caii rutiere de acces catre judetul Caras-Severin.

8. Dezvoltarea turismului zonal. Punerea in valoare a tuturor obiectivelor turistice din Valea Jiului: Defileul Jiului, Pasul Valcan, Straja, Parang, Pestera Bolii, Cetatea Banita (monument din lista patrimoniului mondial UNESCO).

9. Infiintarea unor centre culturale si reabilitarea celor existente in fiecare oras. Destinate atat activitatilor culturale, cat si celor sportive si de divertisment, centrele vor fi dotate la standarde europene si total informatizate.

10. Ecologizarea zonelor miniere. Atragerea de investitii europene nerambursabile pentru ecologizarea platformelor miniere si repunerea acestor suprafete in circuitul economic si edilitar urban.

Pentru ca marea parte a promisiunilor cu care a castigat Cosmin Nicula fotoliul de senator sunt formulate la modul general, am intrebat pe fiecare primar care dintre acestea au fost realizate si cu ce au fost ajutati.

Ce a facut Cosmin Nicula pentru orasul/municipiul dumneavoastra?

Ilie Paducel, primarul orasului Petrila:

Ce sa faca: Nimic, nimic, nimic!!

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani: (dupa o lunga pauza de gandire – n.n.)

Eu, sincer sa fiu, chiar nu stiu.

Ilie Botgros, primarul orasului Aninoasa:

Ce drac sa faca? Ne-a incurcat mai mult. Ne-a intarziat cu telegondola de la Petrosani, cu scandaluri prin presa. Mie nu mi-a dat nici un leu. Eu am raspuns solicitarilor lui, dar nu mi-a dat nici un semn de viata.

La proiectul ala cu parcuri industriale a participat si el, dar nu s-a facut nimic. Cu el, ca om, nu am nimic, l-am respectat… Nu, eu nu stiu sa fi facut ceva. Aici in Aninoasa, nu.

Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan:

Multumesc pentru intrebare. Sa scrii mare – CU NIMIC!!! Nu a fost nici macar o data in Primaria Vulcan, dar nici sa nu-l prind, ca-i… Mai rau m-a incurcat, ca nu a fost de acord cu gondola. Am fost nevoit sa apelez la Ridzi, pe care nu o cunosteam asa bine, nu ne permiteam… si m-a dus de manuta pe la ministere. Ce maternitate a facut sau face el? Aia am reabilitat-o din banii nostri, el nici macar nu a zis ceva cand a fost vorba sa inchida spitalele din Valea Jiului. Deci aici nu a facut absolut nimic.

Cornel Resmerita, primarul municipiului Lupeni:

El nu poate, ca parlamentar, sa faca administratie. Dar langa mine a fost, mi-a fost alaturi pe la Deva, pe la ministere, si cei de la ministere pot confirma. Cand te duci la Guvern este mare lucru sa ai drumul pregatit, deschis, pentru a fi primit. Este ceva.

De precizat ca datorita lui Cornel Resmerita si a echipei sale Cosmin Nicula a devenit senator. Deci atentia acordata primarului poate fi si o obligatie, o datorie. In plus, cei doi primari PSD din Valea Jiului, Cornel Resmerita si Danut Buhaescu sunt colegi de partid si nu se cade sa-l vorbeasca de rau, chiar daca in privat il trag de maneca. Ca a incercat senatorul, ca s-o fi zbatut – o fi. Rezultatul conteaza, iar acesta este – NIMIC.

Ileana Firtulescu