Z ilele trecute, Universitatea din Petroșani a fost gazda unei delegații numeroase din partea Liceului Tehnologic Nr. 2, Tg. Jiu în cadrul Proiectului privind Învățământul Secundar (ROSE), acord de grant nr. 805/13.10.2020, coordonat de dna. Dir.prof. BÎZOCU Codruța Nicoleta, având titlul: ÎMI DORESC. VOI REUȘI!
Activitățile din cadrul Universității din Petroșani au fost coordonate de decanul Facultății de Mine, Conf.univ.dr.ing LORINȚ Csaba și au cuprins printre altele:
– prezentarea campusului, a ofertei educaționale și a proiectelor de dezvoltare ale Universității din Petroșani;
– consiliere pentru carieră;
– discuții interactive cu elevii;
– vizitarea mai multor zmfiteatre;
– vizitarea laboratoarelor de geologie;
– întâlnire cu cadre didactice din cadrul Departa-mentului de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Energetică din cadrul Facultății de Inginerie Mecanică si Electrică și vizitarea
laboratorului de profil.
Elevii au fost informați astfel asupra unor noi oportunități de continuare a
studiilor în învățământul universitar dar și de a urma o carieră de succes în România prin parcurgerea eficientă a unui traseu educațional adecvat.
Din partea instituției vizitatoare au participat și următoarele cadre didactice: Berca
Ionuț Cosmin, Bistreanu Eliana, Ursu Gabriela Anica, Voicu Manuela, Antonie Dumitru, Bursuc Manuel, Mustățea Doina, Pătruț Felicia, Diaconescu Mirela, Băluță Daniela, Cîntărețu Lidia, Pătrășcoiu Ana Maria.