M inerul Uricani (echipa înființată în 1957)a încheiat un nou sezon în Liga a IV-a, Hunedoara cu mult sub cea ce numim podium. În cazul de față Turneul Final Four.

Însă cu o evoluție peste așteptări în play-out. I-am abordat într-o discuție în acest sens pe Toni Sedecaru (antrenor) și Andrei Anghelina (căpitanul echipei).
Reporter: Cum a fost sezonul recent încheiat, titlul de campion al Gloriei Geoagiu, meritat?
Toni Sedecaru: Eu zic că da, deși Lupeniul dacă ar fi avut drept de
promovare, s-ar fi prezentat mult mai bine la baraj. Pentru noi a fost un campionat modest, am terminat pe locul 9 din 11 echipe, dar cu o revenire în play-out.
Andrei Anghelina: Minerul Lupeni peste Gloria Geoagiu! Sunt sigur că la anul, cunoscând ambițiile celor de acolo, vor face pasul spre Liga a III –a. Cât ne privește pe noi, Minerul Uricani, da am fost sub așteptări, dar ne-am revenit în play-out.
Reporter: Care-i explicația?
T. Sedecaru: Diferența în play-out au făcut-o cei noi veniți. A fost o infuzie de jucători veniți pe „filiera” profesorului Ionuț Stelescu, care ne-a ajutat enorm.
A. Anghelina: Da a fost o infuzie reușită, noii colegi n-au ținut cont de poziția din campionatul regular, și-au văzut de treabă și în final am scos-o la capăt.
Reporter: Care ar fi principalele
probleme în lipsa de constanță a echipei Minerul Uricani?
T. Sedecaru: Este un răspuns valabil pentru orice echipă la acest nivel. Nu poți a construi o echipă cu stabilitate atâta timp cât după juniorat, mai toți pleacă pe la facultăți sau în străinătate. S-au dus acele vremuri cu atașamentul față de club….
A. Anghelina: Eu sunt la Minerul Uricani de-o viață, am peste 15 ani, junior și senior. Da așa este, jucătorii tineri nu mai sunt conectați la „culorile echipei”, totul se învârte în jurul unor interese. Dar asta nu înseamnă că noi nu ne putem concentra la echipa a căror culori le apărăm. Eu am speranța că lucrurile se vor stabiliza, odată cu obsesia care încet-încet se disipă, cum că doar mineritul ține Valea în viață. Și fotbalul. Vor apărea noi oportunități și va fi bine în următorii ani. Eu am încredere că fotbalul va avea o altă față și la Uricani.

MINERUL URICANI 2022-2023
Anul înființării: 1957
Antrenor: Toni Sedecaru
Echipa standard:
Ozarchevici (Bucșă)-Anghelina, Bălănean, Chircă (Tocănel), Marc-Lera (Romanesc), Cr. Ban, Căpriță (Macariu), I. Radu (Al. Roșu)-D. Scurtu (Hurez), Suvac (Horobeț).

Camp. regular: loc. 9 20 3 4 13 29-59 13p
Camp. play-out: loc. 5 6 3 0 3 13-13 16p
Total 26 6 4 16 42-62 29p
Golgeteri:
20 g – Horobeț, 7 g – Suvac, 6 g – Anghelina, 4 g – Hurez, 3 g – Romanesc, 1 g – Lera, Lucan, Macariu
Cele mai multe minute jucate: Suvac-1517, Anghelina-1486, Cr. Ban-1482, Căpriță-1418, A. Marc-1188