Peste 200 de noi cazuri de cancer au fost diagnosticate în județul Hunedoara în decursul unui an.

Cancerul este a doua cea mai frecventă cauză de deces în lume. Mai mult de o treime din cancerele comune sunt prevenibile și tratabile. 70% dintre decesele cauzate de cancer au loc în țările cu venituri mai mici.
”Prin creșterea gradului de conștientizare la nivel mondial, îmbunătățirea educației și coordonarea acțiunilor individuale, colective și guvernamentale, putem lupta pentru o lume fără cancer, în care toată lumea are acces la tratamente care salvează vieți prevenind cancerul, iar îngrijirea cancerului să fie disponibilă pentru toată lumea – indiferent de rasă și etnie, orientare sexuală, gen, vârstă, abilitățile fizice, locația geografică, mediul educațional și statutul economic. Accesul echitabil la prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și îngrijirea cancerului poate salva vieți. Mai mult de jumătate (65%) dintre decesele cauzate de cancer au loc în părțile cele mai puțin dezvoltate ale lumii”, arată DSP Hunedoara.
Testele de screening pot ajuta la diagnosticarea precoce a unor tipuri de cancer, iar tratamentul este mai eficient. Mulți oameni nu pot efectua testele de screening de care au nevoie pentru că au un venit mic, nu au asigurare de sănătate sau au acces limitat la serviciile medicale.
Screening-ul cancerului de sân continuă și anul acesta în toată țara. Toate femeile cu domiciliul în județul Hunedoara, în special cele din comunități și grupuri vulnerabile, cu venituri mici sau cele care au acces limitat la serviciile medicale (neasigurate, zone izolate) cu vârsta cuprinsă între 50 – 69 de ani, sunt invitate să participe la testarea screening mamografică.
Acestea se pot programa pentru
mamografie la numerele de telefon: 0745.620.965, 0748.884.476, 0748.296.606. Mamografia poate depista cancerul de sân într-un stadiu de început înainte ca acesta să provoace simptome, fiind astfel mult mai ușor de tratat.
Sloganul campaniei de anul acesta este ”Toată lumea merită acces la îngrijirea
cancerului”, campanie centrată pe
problema echității.
Scopul campaniei este de a informa și încuraja oamenii cu privire la prevenirea, depistarea precoce și tratamentul
cancerului.
În anul 2021, un număr de 2.372 de pacienți erau în evidențele DSP Hunedoara suferind de cancer, față de 2.118 câți erau în 2020.
În județ sunt în evidențele DSP Hunedoara un număr total de 16.892 de pacienți diagnosticați cu cancer.
Monika BACIU