Atunci, când în vara anului 2017 cineva a propus ca stadionul de la cota 700, stadionul echipei Știința Petroșani să primească denumirea de „Aurel Suciu”, toată lumea implicată în fenomen a fost de acord. Se știa dintotdeauna că profesorul Aurel Suciu, decedat în anul 2008, contribuise și se implicase enorm în susținerea rugby-ului petroșenean, din calitatea sa de profesor la Institutul de Mine, ulterior Universitatea din Petroșani. El a fost „motorul” echipei, ocupându-se în perioada 1981 – 2000 de managementul acestei echipe. A avut grijă, cu multă competență, de generații întregi de rugbyști ai Științei Petroșani, fiind mereu în mijlocul problemelor acestora, atât în relația cu școala, cât și în ceea ce privește „spațiul de joc”!
Acum, la 15 ani de la moartea sa, îi aducem un pios omagiu celui care a fost lectorul universitar Aurel Suciu.

GENU TUTU