Autorităţile locale din municipiul Lupeni investesc în sistemul de iluminat public. Acesta va fi modernizat, iar costurile vor scădea.
Vor fi montate becuri noi, cu un consum redus. Astfel se va face economie şi la bugetul local.peste 400  de mii de lei investesc autorităţile locale de la Lupeni pentru modernizarea reţelei de iluminat public.
”Avem nevoie de modernizarea iluminarea iluminatului public. Este un obiectiv pe care îl avem şi încercăm să modernizăm sau să extindem acolo unde este nevoie. Vom moderniza reţelele pentru a nu mai avea probleme referitoare la iluminatul public. Anul acesta vom finaliza lucrările de iluminat la toate parcurile din localitate şi încercăm să eficientizăm din punctul de vedere al costurilor. Noile becuri vor consuma mult mai puţin decât cele vechi. Sunt incluse lămpile din parcuri, mai multe zone din municipiul Lupeni”, a declarat Lucian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni. În paralel, se are în vedere şi accesarea de fonduri europene pentru modernizarea reţelelor de iluminat public stradal din municipiul Lupeni. Dacă autorităţile locale vor reuşi să obţină finanţare pentru acest proiect,  cheltuielile cu iluminatul public s-ar reduce cu 60 de procente.
Cosmin BACIU