Sute de credincioși sunt așteptați să ia parte la slujbele dedicate Sfântului Ilie, iar la Catedrala cu acest hram de la Petroșani va fi adusă și o raclă cu sfinte moaște. Un sobor de preoți va
oficia, încă de marți seară, mai multe slujbe și, la final, vor fi împărțite pachete, ca pomană, celor care participă la slujbă.

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă, el fiind cinstit la Petroșani, la Catedrala ce poartă acest hram și care se află în centrul municipiului Petroșani.
„Ne-am pregătit și am invitat mai mulți preoți cu care vom sluji în aceste zile. Începem de la marți de la 17,00 cu slujba vecerniei și Taina Sfântului Maslu, Slujba Utreniei, urmând ca miercuri dimineață să facem Slujba Sfântului Acatist al Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanu. Vom împărți 250 – 300 de pachete cu mâncare de post, în acest,
pentru că sărbătoarea este într-o zi de miercuri, iar legat de obiceiul nostru adus odată cu înființarea noii parohii, vom aduce și o raclă cu sfinte moaște ale mai multor sfinți la care se pot închina credincioșii”, a spus Gabriel Bulf, preotul care slujește la această viitoare catedrală.
Sfântul și marele Prooroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței.
Diana MITRACHE