Angajații Casei de Pensii Petroșani au declanșat, luni, de la prima oră, greva generală. Protestul lor vine după ce săptămâna trecută, au întrerupt câte două ore lucrul. Niciun pensionar nu poate depune dosare, nu poate lua nici măcar ajutor de înmormântare, întreaga activitate cu publicul fiind sistată deocamdată.

Toate angajatele Casei de Pensii de la Petroșani au oprit lucrul și au protestat, motivând că vor salarii la fel ca și ceilalți angajați din același sistem. Muncesc prea mult, sunt puține și salariile nu au mai fost de mult corelate. „Suntem cu salariile foarte mici, în comparație cu celealale instituții. Mă refer la ANAF, APIA, Casa de Sănătate. Și nu ni s-au mai majorat salariile de foarte mulți ani și am rămas cu salarii chiar mici, mici mici. Avem ore suplimentare nenumărate, care nu ne sunt plătite, condiții de muncă foarte rele, nu primim bani pentru aparatură și hârtie. Iar programele nu funcționează cum trebuie”, a spus Ionela Tudor, consilier Casa de Pensii Hunedoara, CLP Petroșani. Angajatele de la Casa de Pensii din Petroșani au spus că nu vor elibera nicio hârtie și nici nu au mai discutat, de luni dimineață, cu niciun pensionar, indiferent de problema pe care acesta o avea.
„Am încercat întâi cu proteste spontane în toată țara. Nimeni nu
ne-a băgat în seamă. Nu se lucrează cu publicul absolut deloc. Ghișeele sunt închise. Nu se eliberează bilete de tratament. Nu se dau ajutoare de înmormântare, nu s eplătește nicuiun drept, nu se stabilește niciun drept”, mai afirmă greviștii. Cei de la Casa de Pensii spun că vor sta în grevă pe termen nelimitat, până ce ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu nu se apleacă și asupra problemelor din acest sistem.
Diana Mitrache