Î notătorul Avram Iancu de la Petroșani a avut ghinion pe Rin, în cea de a treia zi în care înoată pentru a atrage atenția asupra integrării României în spațiul Schengen. Ploaia i-a creat probleme, a îndoit caiacul, a fost amendat și a rămas fără telefoanele mobile.

Într-o postare pe rețeaua de socializare, acolo unde sportivul ține legătura cu cei care îi urmăresc traseul, Avram Iancu a spus că aventura din această zi i-a fost aproape fatală.
„După 12 km de înot, la nici jumătatea zilei am trecut peste un obstacol care putea fi fatal…
Ați văzut că pe ambele link-uri s-a pierdut semnalul în mod subit. Iată ce s-a întâmplat: Ploaia a început să amenințe serios. Caiaciștii au căutat să-și pună echipamentul de ploaie. Observatorul a dorit să-și monteze husa caiacului, care nu permite ca apa să intre în interiorul acestuia. În doar câteva momente de neatenție impactul cu singurul stâlp de semnalizare a traficului din acel loc, a fost iminent. Răsturnarea a fost inevitabilă. Observatorul a apucat să prindă geanta cu bagajele importante și să înoate înspre mal”, a scris Avram Iancu pentru fanii lui, iar în filmul postat pe facebook se vede că și ambarcațiunea care îl însoțea a avut probleme.
Avram Iancu spune că, după incident, acolo a ajuns și Poliția fluviala din Elveția care a acționat cu o ambarcațiune specială și a recuperat caiacul care a fost adus la mal. Așa că a plătit și o taxă pentru recuperarea ambarcațiunii. Toate acestea au încetinit echipajul, iar sportivul de la Petroșani a pierdut timp prețios.
Avram Iancu a pornit sâmbăta trecută pe Rin, și va înota cu aproximativ 30 de km pe zi, iar în maxim 35 de zile, spune că va finaliza această încercare.
Sportivul nostru a început anul 2023 traversând înot Marea Galileei, s-a mai antrenat în câteva competiții și acte caritabile, așa că spune că își va peterce următoarele zile de vară înot, pentru că România trebuie să fie vizibilă și să fie acceptată în spațiul Schengen.
Diana Mitrache