Toate echipele salvamont din județul Hunedoara au ajuns în Parâng la un exercițiu de salvare montană. A nins mult în ultima vreme, așa că vremea a fost numai bună și salvatorii din
județul nostru au urmat un curs și o demonstrație pe viu de salvare din avalanșă.

Este un exercițiu pentru un eveniment cu care s-ar putea întâlni oricând, în munte, iar pentru asta a fost adus și un câine special antrenat.
„În Munții Parâng, a fost organizat un exercițiu de salvare din avalanșă. La acest exercitiu au participat cele 4 servicii de salvare montană din județul Hunedoara. În cadrul exercițiului s-a urmărit viteza de reacție și coordonarea dintre echipe”, a spus Remus Popescu, șeful Serviciului Salvamont din Parâng.
Diana Mitrache