D ouă incendii au izbucnit la Vulcan, într-un depozit ce aparține unei firme falimentare. Dar este pentru a șasea oară când se întâmplă, iar primăria va plăti din nou amenzi. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că totul a luat foc din joaca unor copii, iar focul a reizbucnit. Acum specialiștii calculează agenții care au poluat și amenzile.

Focul a izbucnit în două rânduri, și vineri și sâmbătă, iar inspectorii de la Garda de Mediu spun că totul va fi calculat și analizat. Apoi vor calcula și amenzile. „Din păcate, am avut două incendii la Vulcan în acest week-end care a trecut. Unul a pornit la 17,45 vineri. Noi am fost informați prin sistemul 112. Iar al doilea duminică dimineață la 4,15. În aceeași locație, care aparține de SC Pregoterm SA, societate în insolvență, faliment, unde sunt depozitate deșeuri din platsic. Intervențiile au fost foarte dificile, iar acolo s-a degajat foarte mult fum”, a spus Dorel Bretean, șef Garda de Mediu Hunedoara.
Fumul și compoziția lui a fost analizat și de specialiștii de la Agenția de mediu. Sunt probe care vor ieși marți din laborator și apoi vor fi făcute publice. „Indicii de calitate a aerului au fost afectați. O să vă putem da datele, după ce prelucrăm în laborator probele prelevate la 24 de ore, pe stația HD 5. O să fie date și din ziua precedentă și din cea următoare, dar rezultatele vor fi influențate și de modul în care s-a făcut dispersia poluanților, iar aici mă refer la direcția și viteza vântului. Cu siguranță, nu este un eveniment de neglijat”, a precizat și Georgeta Barabaș, șefa APM Hunedoara.
Tone de deșeuri sunt acolo, deși cei de la Pregoterm trebuiau să degajeze locul încă de acum câteva luni de zile. Dar, de atunci, a mai izbucnit focul acolo, iar primăria a plătit pentru asta, așa cum se va întâmpla și acum. „Am mers și atunci gradual, am dat măsuri, avertismente, iar la final, am dat amenzi la primăria Vulcan. Ei sunt responsabili pe partea d emediu de tot ce se întâmplă în aria lor. Iar, din păcate, același lucru se va întâmpla și acum. Nu e normal ca cetățenii, din taxele și impozitele pe care le plătesc să achite aceste amenzi că ar fi bine să ia o măsură”, mai spune Dorel Bretean.
50.000 de lei a fost amenda pe care Garda de Mediu Hunedoara a dat-o administrației de la Vulcan în primăvară, pentru că deșeurile din acel depozit au luat foc de mai multe ori. Dorel Bretean, șeful Gărzii de Mediu Hunedoara, spune că a
reverificat recent acel deponeu ilegal și că nu vrea să mai dea amenzi, dar le cere celor de la Vulcan să ducă acele deșeuri cât mai urgent. „Se pare că niște copii din zonă, dar încă nu avem certitudinea, s-au jucat acolo și au dat foc. Noi, chiar săptămânile trecute, am avut o discuție cu adminsitratorul judiciar al Pregoterm, în faliment, pentru a transporta aceele gunoaie de acolo. Din ce ne-a spus, ultima dată, adunarea creditorilor nu a fost de acord. Are și banii, a găsit și firma care să transporte, dar că încă are nevoie de aprobarea adunării creditorilor de la SC Pregoterm. Dar am convenit ca săptămâna aceasta sau cea viitoare, să mergem împreună la Adminsitrația fiscală la Deva ca să găsim înțelegere și să transportăm aceste deșeuri, mai ales că, după încetarea stării de alertă, avea 90 de zile să le transporrte, termen care a expirat demult”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
De cel puțin 6 ori au izbucnit incendii, iar tonele de pet-uri și mase plastice, care puteau să le aducă bani celor de la Vulcan, le-au adus amenzi și bătăi de cap. Ultimul incendiu a fost în luna martie, iar acum, la finele săptămânii trecute, focul a reizbucnit, poluarea fiind uriașă. Și acum, tot din banii oamenilor din Vulcan va fi plătită amenda.
Diana Mitrache