Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, organizează evenimentul cultural-literar „Dor și drag de Dragobete”, în data de 22 februarie 2024, ora 1700, în Foaierul Teatrului „Ion D. Sîrbu” din Petroșani.

Dragobetele este una dintre cele mai frumoase și mai îndrăgite sărbători ale românilor, o sărbătoare a primăverii, a renașterii naturii, a bucuriei de a trăi. Rădăcinile acestei sărbători coboară adânc în istoria poporului român, Dragobetele fiind considerat un personaj mitologic, un tânăr chipeș care „sărută fetele” și aduce bucuria iubirii în inimile celor tineri ca un veritabil sol al dragostei curate. Ziua de 24 Făurar este „capul primăverii”, începutul anului agricol, momentul redeșteptării naturii, al triumfului vieții și al bucuriei.
În ciuda pătrunderii insistente a unor obiceiuri străine legate de dragoste, obiceiuri preluate cu mult entuziasm, sărbătoarea de Dragobete încearcă, și în mare parte reușește, să mențină neschimbată o tradiție românească veche de multe veacuri. Sărbătoarea de Dragobete este un excelent prilej de a lua contact cu un model cultural nealterat, pur, care să ne aducă bucurie.


Și în acest an, vom organiza o activitate culturală cu prilejul zilei de Dragobete, presărată cu frumoase momente artistice, cu poezie și muzică, cu crearea unei ambianțe care să le amintească tuturor participanților că tradițiile noastre populare nu pier niciodată. Celor prezenți li se va oferi un frumos și bogat program artistic la care își vor da concursul artiști hunedoreni, poeți, cântăreți, adevărați creatori de frumos și de veritabilă spiritualitate.
Programul va fi deschis de îndrăgitul solist de muzică populară Ciprian Roman care, împreună cu grupul instrumental „Drăgan Muntean” condus de prof. George Cîlțea, va susține un recital de cântece românești de dragoste sub genericul „Toate dorurile mele”.
Va urma un recital de poezie intitulat „Metaforele Dragostei” în tălmăcirea actorilor Simona Codreanu, Oana Crișan, Andrada Dobre, Laurențiu Vlad și Robert Vladu. Cu sensibilitate și har, actorii Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani vor dărui clipe de reală bucurie tuturor celor ce iubesc poezia, în special lirica de dragoste.
Ca și în anii trecuți, sub genericul „Lirică hunedoreană de dragoste în rostirea autorilor”, publicul se va putea bucura de un adevărat regal de poezie oferit de poeți hunedoreni cunoscuți și îndrăgiți: Camelia Ardelean, Marioara Ardelean, Mihai Barbu, Elisabeta Bogățan, Ruben Bucoiu, Andrei Caucar, Anca Ciolca, Mirela Cocheci, Nicolae Crepcia, Ianina-Ulpia Cupșan Morar, Ladislau Daradici, Valentin David, Georgiana David Gavrilă, Dumitru Dumitrescu, Monica Dușan, Mariana Ghicioi, Ion Hirghiduș, Nora Hruban, Radu Igna, Virgil Iovița, Florentina Mitrică, Ileana Cornelia Neaga, Dorel Neamțu, Salvina Pașca, Elena C. Petruț, Carmen Pinte, Paulina Popa, Miron Simedrea, Constantin Stancu, Victoria Stoian, Dumitru Tâlvescu, Adriana Tomoni, Ioan Vasiu.
Cvartetul Cuore va oferi în finalul programului un recital de piese de mare popularitate din literatura muzicală clasică și contemporană, piese puse și ele sub semnul eternului sentiment al iubirii. Artiștii instrumentiști Bianca Stan (vioara întâi), Radu Stan (vioara a doua), Adrian Lazăr (violă) și Camelia Iakab (violoncel) vor demonstra din nou talentul și sensibilitatea cu care fac ca instrumentele lor să „vorbească” celor ce iubesc muzica de bună calitate.
Fără îndoială, și în acest an activitatea noastră, prin care sărbătorim ziua de Dragobete, se va desfășura cu „dor și drag”, așa cum și-au propus de la bun început organizatorii.
Manager,
Ioan Sebastian BARA